1 | Atunci Iosif nu s'a mai putut stăpâni faţă de toţi cei ce erau acolo şi a strigat: Afară de la mine toată lumea! Aşa că nimeni nu rămăsese cu Iosif când el li s'a descoperit fraţilor săi. |
2 | Plângând, şi-a ridicat el glasul, şi toţi Egiptenii au auzit, şi s'a auzit şi'n casa lui Faraon. |
3 | Şi a zis Iosif către fraţii săi: Eu sunt Iosif!... Tata mai trăieşte? a Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, căci deodată'ncremeniseră'nainte-i. |
4 | Şi Iosif a zis către fraţii săi: Apropiaţi-vă de mine! Şi ei s'au apropiat. Iar el a zis: Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut pentru Egipt. |
5 | Acum însă să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m'aţi vândut aici, fiindcă spre păstrarea vieţii m'a trimis pe mine Dumnezeu înaintea voastră. |
6 | Că iată, doi ani sunt de când foametea bântuie pe pământ, şi încă cinci ani mai sunt în care nici arătură nu va fi, nici seceriş. |
7 | Căci Dumnezeu m'a trimis înaintea voastră ca să vă păstreze vouă o rămăşiţă b pe pământ şi viaţa să v'o păzească spre marea urmare c. |
8 | Aşadar, nu voi m'aţi trimis aici, ci Dumnezeu; şi El m'a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului. |
9 | Grăbiţi-vă dar să vă duceţi la tatăl meu şi să-i spuneţi: Aşa zice fiul tău, Iosif: Dumnezeu m'a făcut domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine, nu zăbovi. |
10 | Vei locui în ţinutul Goşen d şi vei fi aproape de mine, tu, feciorii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale, vitele tale şi toate câte sunt ale tale; |
11 | acolo te voi hrăni căci vor mai fi încă cinci ani de foamete , ca să nu pieri tu, nici feciorii tăi, nici toate ale tale... |
12 | Iată, ochii voştri văd, ca şi ochii fratelui meu Veniamin, că gura mea este cea care vă grăieşte. |
13 | Povestiţi-i deci părintelui meu toată slava mea cea din Egipt şi tot ce-aţi văzut, şi grăbiţi-vă să-l aduceţi pe părintele meu aici! |
14 | Şi căzând el apoi pe grumazul lui Veniamin, fratele său, a plâns; iar Veniamin a plâns şi el pe grumazul lui. |
15 | Şi i-a sărutat pe toţi fraţii săi şi a plâns asupră-le; după care şi fraţii săi au grăit cu el. |
16 | Iar vestea a pătruns în casa lui Faraon: Au venit se spunea fraţii lui Iosif! Iar Faraon şi curtenii săi s'au bucurat. |
17 | Şi a zis Faraon către Iosif: Spune-le fraţilor tăi: Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă animalele şi duceţi-vă în ţara Canaanului. |
18 | Luaţi-l pe tatăl vostru, luaţi-vă familiile, veniţi la mine şi vă voi da tot ce e mai bun din ţara Egiptului şi vă veţi hrăni cu grăsimea pământului. |
19 | Iar tu, tu dă-le această poruncă: Iată ce să faceţi: Luaţi-vă din ţara Egiptului căruţe pentru copiii voştri şi pentru femeile voastre, luaţi-l pe părintele vostru şi veniţi. |
20 | Să nu vi se scurgă ochii după bunurile voastre, fiindcă tot ce-i mai bun în ţara Egiptului al vostru va fi. |
21 | Şi fiii lui Israel au făcut aşa. Iar Iosif le-a dat căruţe după porunca regelui Faraon; datu-le-a şi merinde pentru drum. |
22 | Apoi fiecăruia din ei i-a mai dat haine de schimb, iar lui Veniamin i-a dat şi trei sute de arginţi, precum şi cinci rânduri de haine. |
23 | Iar tatălui său i-a trimis în acelaşi fel: zece asini încărcaţi din toate bunătăţile Egiptului şi zece asine încărcate cu grâu, cu pâine şi cu merinde pentru călătoria tatălui său. |
24 | Apoi el le-a dat drumul fraţilor săi, care au plecat; iar el le-a zis: Să nu vă sfădiţi pe cale! |
25 | Şi dac'au plecat din Egipt, ei au sosit în ţara Canaanului, la Iacob, tatăl lor, |
26 | şi i-au adus vestea: Fiul tău Iosif trăieşte, şi el e mai mare peste toată ţara Egiptului. Dar inima lui Iacob n'a tresărit, fiindcă el nu-i credea. |
27 | Când însă ei i-au spus toate cuvintele pe care Iosif le grăise către ei şi când a văzut el căruţele pe care Iosif le trimisese ca să-l aducă, atunci duhul lui Iacob, tatăl lor, s'a reînsufleţit: |
28 | Ajunge! a zis Israel ; Iosif, fiul meu, încă trăieşte! Mă duc să-l văd până nu mor! |