1 | Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui părinte şi siliţi-vă să cunoaşteţi cugetarea; |
2 | că bun dar vă dăruiesc eu vouă, legea mea să n'o lăsaţi deoparte. |
3 | Că şi eu i-am fost tatălui meu fiu ascultător şi drag am fost în faţa mamei mele, |
4 | celor ce mă învăţau, zicând: Lipească-se cuvintele noastre de inima ta, |
5 | păzeşte poruncile, nu le da uitării, nici nu trece cu vederea graiul gurii mele, nici nu-l părăsi, ţine-ţi-l în faţă. |
6 | Câştigă-ţi înţelepciune, câştigă-ţi cunoaştere; n'o părăsi, şi ea se va ţine de tine; iubeşte-o, şi ea te va păzi. |
7 | Începutul înţelepciunii este a-ţi câştiga înţelepciunea, şi'n tot câştigul tău câştigă cunoaştere: |
8 | primeşte-o, cuprinde-o, şi ea te va înălţa; cinsteşte-o, pentru ca şi ea să te cuprindă, |
9 | pentru ca să-i dea capului tău cunună de daruri şi cunună de mângâieri să te acopere. a |
10 | Ascultă, fiule, şi primeşte cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi pentru ca multe să devină şi căile vieţii tale. |
11 | Că eu te învăţ căile înţelepciunii şi pe drepte cărări te călăuzesc: |
12 | dacă mergi, paşii tăi nu se vor poticni, dacă alergi, nu vei osteni. |
13 | Ţine-te de învăţătura mea, n'o părăsi, ci păstrează-ţi-o pentru viaţa ta. |
14 | În căile necredincioşilor nu merge, nici să râvneşti căile nelegiuiţilor; |
15 | în oricare loc li se adună tabăra, nu te duce acolo, fugi, îndepărtează-te; |
16 | că ei nu adorm dacă nu fac rău, le fuge somnul şi nu pot adormi; |
17 | că ei cu bucatele necurăţiei se hrănesc şi cu vinul fărădelegii se îmbată. |
18 | Căile drepţilor întocmai ca lumina luminează, merg înainte şi lumină răspândesc până'n plinul zilei. |
19 | Căile necredincioşilor însă sunt întunecate, ei nici nu ştiu cum se împiedică. |
20 | Fiule, ia aminte la graiurile mele, de cuvintele mele alătură-ţi auzul; |
21 | păzeşte-le în inima ta pentru ca izvoarele tale să nu scadă. |
22 | Că ele viaţă sunt tuturor celor ce le află şi vindecare fiecărui trup. |
23 | Cu veghere'ntreagă păzeşte-ţi inima, căci din aceasta pornesc ţâşnirile vieţii. |
24 | Îndepărtează de la tine grăirea întortocheată, iar buzele nedrepte împinge-le departe. |
25 | Ochii tăi drept să caute, iar genele tale drept să clipească. |
26 | Umblete drepte fă-le picioarelor tale, căile tale îndreaptă-le. |
27 | Să nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga, ci doar de la calea cea rea abate-ţi piciorul. |
28 | Căci căile cele de-a dreapta le ştie Domnul, iar cele de-a stânga sunt piezişe. |
29 | Că El drepte va face umbletele tale, iar călătoriile tale în pace le va călăuzi. b |