Voi, fete-ale Sionului, ieşiţi ca să-l vedeţi pe Solomon, pe regele purtând cununa cu care maica lui l-a'ncununat în ziua nunţii sale, când inima din el s'a veselit! |
1 | Şi răspunzând, Iisus le-a vorbit iarăşi în parabole, zicând: |
2 | Asemănatu-s'a împărăţia cerurilor omului împărat care i-a făcut nuntă fiului său. |
3 | Şi şi-a trimis slujitorii să-i cheme la nuntă pe cei poftiţi, dar ei n'au vrut să vină. |
4 | Din nou a trimis alţi slujitori, zicând: Spuneţi-le celor chemaţi: Iată, mi-am pregătit ospăţul; juncii mei şi cele îngrăşate s'au înjunghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă! |
5 | Dar ei, fără să ţină seama, s'au dus, unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; |
6 | iar ceilalţi, punând mâna pe slujitorii săi, i-au batjocorit şi i-au omorât. |
7 | Şi auzind împăratul acela, s'a mâniat; şi trimiţându-şi oştile, i-au nimicit pe ucigaşii aceia, şi cetăţii lor i-au pus foc. |
8 | Atunci a zis către slujitorii săi: Nunta este gata, dar cei poftiţi n'au fost vrednici. |
9 | Mergeţi dar la răspântiile drumurilor şi pe câţi îi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. |
10 | Şi ieşind slujitorii aceia la răspântii, i-au chemat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi, şi buni, şi s'a umplut casa nunţii cu oaspeţi. |
11 | Iar împăratul, intrând să-şi vadă oaspeţii, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă |
12 | şi i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă a ? El însă a tăcut. |
13 | Atunci împăratul a zis către slujitori: Legaţi-l de picioare şi de mâini, luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. |
14 | Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. |
15 | Atunci mergând fariseii, au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt. |
16 | Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii b, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-ţi pasă de nimeni, pentru că tu nu cauţi la faţa oamenilor. |
17 | Spune-ne deci nouă: Ce părere ai, se cuvine să dăm dajdie cezarului, sau nu? |
18 | Dar Iisus, cunoscându-le vicleşugul, le-a răspuns: De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? |
19 | Arătaţi-Mi banul dajdiei. Iar ei I-au adus un dinar. |
20 | Şi Iisus le-a zis: Ale cui sunt efigia şi inscripţia de pe el? |
21 | Ei au zis: Ale cezarului. Atunci El le-a zis: Daţi-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu! |
22 | Şi auzind ei acestea, s'au minunat; şi, lăsându-L, s'au dus. |
23 | În ziua aceea s'au apropiat de El saducheii, cei ce spun că nu este înviere, şi L-au întrebat, |
24 | zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare fără să fi avut copii, fratele său s'o ia de soţie pe femeia lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. |
25 | Dar la noi erau şapte fraţi; şi cel dintâi s'a însurat şi a murit fără să aibă urmaşi, lăsând pe femeia sa fratelui său; |
26 | asemenea şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea; |
27 | şi în urma tuturor a murit şi femeia. |
28 | La înviere, deci, a căruia dintre cei şapte va fi femeia? că toţi au avut-o de soţie. |
29 | Şi răspunzând Iisus, le-a zis: Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu. |
30 | Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. |
31 | Iar despre învierea morţilor, oare n'aţi citit ce vi s'a spus vouă de Dumnezeu când zice: |
32 | Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. |
33 | Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. |
34 | Şi a uzind fariseii că El a închis gura saducheilor, s'au adunat laolaltă; |
35 | şi unul din ei, învăţător de lege, L-a întrebat ispitindu-L: |
36 | Învăţătorule, care este marea poruncă în lege? |
37 | Iar El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. |
38 | Aceasta este marea şi întâia poruncă. |
39 | Iar a doua, asemenea acesteia: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. |
40 | De aceste două porunci atârnă toată legea şi profeţii. |
41 | Şi fiind adunaţi fariseii, Iisus i-a întrebat, |
42 | zicând: Ce părere aveţi despre Hristos?: al cui fiu este? Ei I-au zis: Al lui David. |
43 | El le-a zis: Atunci cum se face că David, în Duh c, Îl numeşte pe El Domn când spune: |
44 | Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale? |
45 | Aşadar, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiu al lui? |
46 | Şi nimeni nu putea să-I răspundă nici un cuvânt; şi din ziua aceea nici n'a mai îndrăznit cineva să-L mai întrebe. |