Dervent - Sfânta Mănăstire Dervent


Sfânta Mănăstire Dervent » Dervent » Daruri » Sfintele Cruci Formularul 3.5% ]
Abonare la
Buletinul Informativ
www.DERVENT.ro

Email:

» Dervent
» Prezentare
» Istoric
» Daruri
» Mănăstirea
» Grup Psaltic
» Album
» Biserica cea Nouă

» ROSTIRI
» Editoriale
» Ortodoxie
» Ecumenism
» Ştiri
» Bioetică
» Istorice
» Poezii
» Hărţi

» Publicaţii

» Rugăciuni
» Liturghia
» Proscomidia
» Rânduiala...
» Acatiste
» Paraclise
» Slujbe
» Alte Rugăciuni

» Cugetări

» Dicţionar

» Proiecte

» Pomelnice

» Felicitări

» Multimedia

» Donaţii
» Formular 3,5%

» Link-uri

» Contact
www.arhiepiscopiatomisului.ro

Sfintele Cruci

[ Data Publicării: 2008-04-12 15:44:10 ]
"Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă". Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.
Domnul Arheolog Petre Diaconu, cel ce şi-a legat viaţa şi o parte din inima sa de istoria acestor locuri, spune infirmând zvonul că Sfânta Cruce (din paraclis) ar creşte "nu pot să spun că ea creşte, este aşa de când o ştiu" însă "acolo se fac minuni: nu vindecări în masă, dar am văzut oameni vindecându-se acolo".
Crucile în jurul cărora, de două mii de ani, se adeveresc lucrările Domnului sunt din piatră masivă şi au mărimi diferite. Cea mare, din paraclisul din stânga al bisericii, despre care se spune că se înalţă singură din pământ, are dimensiunile de 0,92 m/0,50 m. Pe creştetul crucii, până nu demult ardea o candelă din a cărei ulei revărsat peste ea o îmbrăca într-o mantie alunecoasă, plăcută la atingere. Aici, zilnic, oameni în suferinţă spun rugăciuni, sau pur şi simplu, numai se ating de ea, şi mulţi pleacă vindecaţi de boli vechi şi grele.

În dreptul altarului, în afara bisericii, se află crucea cu braţele tăiate cu dimensiunea de 0,79m/0,45m. În jurul ei, pungi cu grăunţe pentru animale, care vor fi sfinţite, prin simpla prezenţă lângă cruce.

În decursul anilor, ele au suferit transformări, au fost ciobite, căci în elanul lor, mulţi au vrut să posede fragmente din ele. Din acest motiv, în prezent crucea din paraclis, cea mare, este acoperită cu un acoperământ de tablă nichelată frumos ornamentată şi încadrată de două candele.

Aceste cruci de la Dervent, în jurul cărora atâţi şi atâţi nevolnici şi-au găsit sănătatea reprezintă un dar dumnezeiesc căci ea a existat din începuturi. În rai, pomul vieţii reprezintă crucea de mai târziu. Evreii, după ieşirea din Egipt, din porunca lui Dumnezeu, şi-au însemnat pragurile caselor cu sânge, tot în semnul crucii. Moise a despărţit marea făcând tot semnul crucii. Evreii biruiau pe amaleciţi când acelaşi Moise se ruga cu mâinile în sus, tot în formă de cruce. Şi tot crucea, în a doua venire a Fiului Omului, se va arăta, mai întâi, pe cer. Până şi elinii dinainte de Hristos, credeau în semnul Crucii, necunoscându-i însă însemnătatea. Când îşi zideau casele săpau pe temelia lor o inscripţie hieroglifică în forma crucii, ca să aibă o durată mai mare şi să fie ferită de rele. Puterea lui Dumnezeu este cuvântul Crucii, biruinţă asupra morţii şi mântuirea neamului omenesc.

Din toate acestea înţelegem că semnul pe care s-a răstignit Iisus s-a sfinţit şi e un mare dar pentru cei ce i se vor închina. Orice cruce are sfinţenie asemenea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul, cu atât mai mult crucile care sunt la mormintele sfinţilor aşa cum sunt cele de la Dervent. Iată de ce au ele o atât de mare putere de tămăduire.

Despre sfinţii martirizaţi aici s-a vorbit într-un capitol anterior, iar acum vom aborda realitatea vindecărilor care s-au petrecut şi se petrec aici. Dacă ne gândim că până în 1959 când călugării au fost daţi afară din mănăstire iar lăcaşul a fost transformat în I.A.S., în paraclisul şi cafasul bisericii puteau fi văzute mulţimea cârjelor şi a bastoanelor abandonate de cei vindecaţi la Sfânta Cruce, ne vom putea face o idee vagă despre sfinţenia şi puterea pe care aceste sfinte relicve o au, cât şi despre ceea ce au lăsat ele în conştiinţa oamenilor de aici. Am lăsat în urmă acest aspect - deloc de neglijat - întrucât era necesar a arăta mai întâi importanţa lor pentru istoria creştinismului şi apoi puterea pe care o au.

Riscul de a nu fi crezute faptele minunate petrecute aici, au determinat călugării mănăstirii în timpul stareţului Negară să ceară oamenilor vindecaţi să depună mărturie scrisă despre cele întâmplate. Această evidenţă ţinută la mănăstire ani de zile, a fost probabil distrusă de comunişti, ea fiind iniţial (când se păstra) o altă mărturie credibilă a tămăduirilor ce aveau loc aici. Zeci de ani nu s-a mai ştiut nimic despre aceste documente. Totuşi, o mică parte din certificate se mai găsesc astăzi în mănăstire, unele din ele fiind chiar autentificate de autorităţi. Dar nu aspectul cantitativ este vizat, ci fenomenul ca atare. Iată cum sună una din declaraţiile bolnavilor care, venind aici, s-au vindecat:

Certificat
"Noi, Anghel M. Andrei Primarul Comunei Lipniţa din plasa Silistra, jud. Durostor, conform Cererii înregistrate la No 396 / 1931 Certificăm
Că Doamna Alexandrina Hristu Păruş din această comună, miercuri seara spre joi săptămâna trecută pe la aprinsul lămpilor s-a pomenit cu piciorul drept înţepenit neputându-l mişca sau a-l pune pe pământ. Având credinţă, a plecat cu soţul său cu căruţa spre Cruce - schitul Dervent. Văzând că-i vine bine a urmat la rugăciune de trei ori. Toate îngrijirile, rugăciunile şi sfaturile le-a primit de la superiorul schitului - Ieromonahul Anastasie Negară.
Mai certificăm că femeia mai sus arătată, astăzi s-a prezentat singură venind pe picioarele sale sănătoasă în faţa noastră pentru eliberarea acestui certificat şi lăudând pe Domnul.
Drept care i-am eliberat prezentul certificat."

Alte mărturii despre minunile care s-au petrecut în acest loc sfânt sunt prezentate în broşura "Crucea făcătoare de minuni", apărută în anul 1930:

"Copilul domnului Tudor Hristu Miula din comuna Frăsan, jud. Durostor, s-a vindecat de epilepsie după câteva rugăciuni lângă Sfânta Cruce. Ca recunoştinţă către Dumnezeu, tatăl copilului a dăruit schitului o cruce scumpă". (Declaraţia omului şi a stareţului - 1930).

"Dl Marin Tudor Vasile din satul Alexandria, comuna Hardalia, jud. Caliacra, avea un copil bântuit de epilepsie. A cheltuit cu el o avere întreagă pe la toţi doctorii şi vrăjitorii şi tot nimic n-a reuşit, din contră, mai rău i se agrava boala. Auzind de Sfânta Cruce se duce acolo şi după câteva zile şi nopţi petrecute în rugăciuni, fiul său scapă de epilepsie. Ca mulţumire lui Dumnezeu, dăruieşte schitului un evhologiu şi un liturghier legate scump, în amintirea acestei vindecări" (Declaraţia omului şi a stareţului).

"O femeie şchioapă s-a rezemat cu spatele de Cruce şi pe la miezul nopţii, în vis, i s-a arătat un călugăr care o ceartă că necinsteşte acest loc şi o putere nevăzută o aruncă peste Cruce, tocmai în tinda paraclisului în văzul tuturor bolnavilor de acolo". (Declaraţia stareţului).

"Un oarecare călugăr, de departe, teolog mândru, venise şi el ca să vadă ce cruce o fi de se aude atâta zvon. Când s-a apropiat, s-a îndoit zicând: "Cum poate o bucată de piatră să facă astfel de minuni?" Cugetând aşa, un puternic cutremur a început pe acel loc şi n-a încetat până când monahul n-a plecat de acolo". (Declaraţia stareţului).

La Sfânta Cruce de la Dervent şi-au aflat vindecarea nu doar credincioşi români, ci chiar turci, bulgari şi greci, aşa cum se vede şi din următoarele două cazuri:

"Cu ani în urmă, o bulgăroaică rămăsese mută şi înnebunise. În vis, i s-a spus că trebuie să o ducă soţul la Sfânta Cruce făcătoare de minuni pentru a se tămădui. Şi aşa a şi făcut. În drum spre Cruce, pe la jumătatea drumului, femeii i s-a deschis gura. Adusă lângă sfintele relicve, striga cât putea: "Deadu Gospodi, Boje Milinschi, Sfeati Arhanghele".

"La crucea de afară, un mahomedan îşi priponise calul bolnav pentru a se tămădui. Pe la miezul nopţii, calul însănătoşit a rupt priponul şi s-a oprit din fugă tocmai la Adamclisi unde locuia stăpânul său".

Istoricul Mănăstirii Dervent realizat de Ciupitu N. Teodor consemnează o serie de alte vindecări miraculoase. La fila 8 a dosarului nr. 1 pe anii 1928-1939, se găseşte o notă a lui Neculaie Bragadireanul, din Garvănul Mare, prin care arată că "atât soţia sa, Paraschiva, cât şi fiica sa, Ecaterina, bolnave de picioare, s-au făcut bine venind la Sfânta Cruce". Certificatul nr. 292 / 17 mai 1934 atestă faptul că Tania, o văduvă mută din comuna Feţioneşti, judeţul Putna, şi-a recăpătat graiul la Dervent în ziua Înălţării Domnului din anul 1934.

Este consemnat de asemenea faptul că în anul 1936, Sterea Nucea din satul Zarnici, comuna Cainargeaua Mică, judeţul Durostor, a donat un bou de 4 ani mănăstirii, fiindcă suferind de o paralizie a membrelor inferioare, pe care doctorii n-au reuşit nici măcar s-o amelioreze, s-a făcut bine numai având gândul de a pleca la Sfânta Cruce, fără a ajunge efectiv acolo. Raportul nr. 18 din 25 iunie 1937 vorbeşte despre vindecarea de paralizie a celor două fiice ale lui Neculai Ionescu din Sefdeli, judeţul Caliacra.

Tulburătoare este şi povestea lui Ioan Mihai Arsene din Chirnogi, regiunea Bucureşti, raionul Olteniţa care, în două scrisori adresate fratelui Taşcu N. Mişchia de la Mănăstirea Dervent, în decembrie 1956, îşi exprimă regretul că nu şi-a mai găsit cârja cu care venise cândva aici şi pe care o înfipsese lângă Sfânta Cruce ca mărturie a vindecării sale. Povesteşte de asemenea că a venit prima dată la Sfânta Cruce de la Dervent în anul 1904 de Izvorul Tămăduirii, fiindcă auzise despre minunea ciobanului surdo-mut care se vindecase aici. Avea pe atunci vârsta de 21 de ani şi era paralizat de trei ani atât de mâini, cât şi de picioare. Stând aici cinci zile, a avut un vis în urma căruia s-a vindecat complet. Momentul primilor paşi este descris cu emoţie: "am înfipt cârja lîngă Cruce şi am ocolit-o de jur împrejur fără cârjă, iar tata pe la spatele meu stătea cu mâinele întinse pe lângă mine ca să nu cad; fără să mă ţină am ocolit Crucea de jur împrejur de trei ori, iar a patra oară am ocolit-o singur". La plecarea spre casă a mers pe jos până la Ostrov - o distanţă de 10 km. În anul 1914, tot de Izvorul Tămăduirii, a revenit în acest loc sfânt cu fata lui pe care o dureau ochii şi cu un om semiparalizat şi amândoi s-au vindecat.

Comuna Chirnogi XII-28-1956
Iubite frate Taşcu N. Mişchia
Află de noi că de când am plecat de la Mînăstire Dervenţi după sfîrştul slujbei din ziua de Isvorul Tămăduiri după Paşte anului 1956 am ajuns acasă a doua zii, a noaptea am dormit in Călăraşi; a venit vecini la mine şi mă a întrebat dacă Cârja mea care am lăsato eu la această cruce din anul 1904; din acesta plecarea, le am mai spus că în anul 1913. am venit a dua oară la această Cruce cu un bonlav şi am găsit cârja în fiptă în pământ lîngă cruce, dar acum în anul acesta 1956 Am găsit o Mânăstire mare, dar Cârja nu am mai găsita cum oştiem eu; dar Crucea este întro odaie alături lângă peretete bisericii care o dăsparte. Sau mirat toţi de acest loc sfînt care eu am fost bonlavul care mam vindecat de acolo

Frate Taşcu
Află că când le am spus la aceşti oameni şi femei că dumneavoastră când mieaţ luat în trebarea în scris. asupra situaţi mele fiind eu bonlavu, care am plecat în şi în cinci zile fără cârji de la această cruce loc sfint; de la această distantă, pe jos până la Ostov fără Cârjii; Meaţi spus că aici la această Mânăstire pe acest loc am să mor eu) ea prins mirarea; sunt oameni astăzi în vieaţă la etate 96 ani 80;a85. 70. 66,ani; care ştie soarta mea cum am fost în copilariea mea pân la etatea de 18 ani care mam bonlăvit
Dacă Dumnezeu mi o avea de grijă pe anul viitor 1957 am să viu ear de Isvorul Tămăduiri; Regret că ma luat tovarăşi repede acasă; că eu mă interesam în Com. Galiţa cum sa distru acest semn al meu (de la această Cruce) doresc aceste rânduri scrise de mine să vă găsească sănătoş pe toţii; La mulţi ani
adresa Ion Mihai Arsene Com Chirnogi Reg. Bucureşti Raio Olteniţa; Aştept răspuns

Vă salut
Ion Mihai Arsene Com. Chirnogi 22 Martie A 1957
dacă aş putea să vin m-ai vede cum sunt
cu Respct Reg Bucrest

Click aici pentru a deschide copia dupa scrisoare

Rai Oltenita Prietene necunoscut

Am primit cp. pe ziua 8 Ianuarie 1957; am citit cele coprinse din ea şi ma prins o mirare mare, că îmi scrii că dta eşti secretarul Al Sft Mânăstiri Dervenţi Com Gârliţa sau Galiţa) şi locueşti în această comună

Eu am venit la acest loc sfînt în tiea dată în anul 1904 tot de Isvorul Tămăduirei în acest an; şi eram în etate 21 ani ne căsătorit flăcău; când ma scris la sorţi de Militărie ma dus Tata al meu; că nu puteam merge pe jos , eream ca un mort în coşciug; nu puteam să mă servesc nici cu mâinile nici cu picioarele; după acest timp mea venit orden să mă duc la recrutare, a dat bunul Dumnezeu putere să mă scol şi eu în sus, acum lam rugat pe Tata al meu să în facă o cârja; că am să merg şi eu în faţa la acei care mă chiama, când ma văzut toţi ea prins mirarea; plin de răni ma reformat din toate ordinele Eu am f ost un singur fiu la tata, nu avut copii; morţi avut dar vii numa pe mine; la etatea asta de 21 ani Amărâţi; eram plin de răni ca Iov) =

Eu sunt născut în anul 1883 August 28; şi în anul 1904 am plecat de la acest loc sfânt f ară cârji; la etatea de 21 ani care ea veam eu atunci; acum sunt mulsumit la etatea care sunt acum la bătrâneţe; am eu etatea de 74 ani) =

Aşa că tata al meu a auzit de acest foc sfînt prin lume că a fost un băeat din Gârlita sau Găliţa Muto surd păscând oile pe acest teren, a văzut o piatră mai mare şi isa făcut somn, a dormit până a dua zi; şi când sa dus acasă a vorbit şi auzit, Atunci am plecat şi noi la acest locu sfănt am ajuns; ce să vedem pe acest loc, făcută o giretă de scanduri; în nauntru o cruce ruptă vârfu, şi pus lingă tulpina eii, în dosul ei o icoană mare cu maica domnului, desemnată cu fiul ei Isus Hristos aşăzată pe patru ţăruşi şi în parti icoani despre miează noapte un feşnic. Mam închinat mam rugat să mă fac bine;

Vă rog fiţi buni atenţi şi credeţimă pe mine că nu fac propagandă şi mam făcut bine

Ascultaţi, la plecarea noastră, am fipt cârja lângă cruce şi am plecat de acolo pe jos, până la Os trov

Să va spui am ajuns pe acet loc sfant, joi, vineri, Ivorul Tămăduiri Sâmbată noapte spre Duminiă; am visat în vis că unde era Icoana; aşăzată o masă şi la această măsă fiind în dosul crucii sta doii oameni jos pe scaune cu faţa la sfinţit, şi o căpăţină de femei era la uşă acestei bărăci; şi ea ma chemat în năuntru, şi am intrat; văzundumă aceşti oamenii în faţa lor în cârji, unu din ei mea zis că să mai în dea o palmă; acel lant a zis nu, losă cârja în fiptâ lîngă cruce; şi pleacă acasă tămăduit, când am eşt afară fără cârjă, a în ceput o ploie, mam dăsteptat = duminică nu mai erea nimeni; a venit o femeie cu bărbatul ei de la Cantonul de pe Şosea, viza vii de acest loc sfânt; ne am închinat şi noi; Duminică; şi luni am în fipt Cârja lîngă cruce, şi am ocolito de jur în prejur fără cârjă, Tata pe la spatele meu cu mâinele în tinse pe lângă mine ca să nu caz; fără să mă ţie am ocolit crucea de jur în prejur de 3 ori al 4 ori am ocolit crucea sîngur;

Ascultaţi după luarea Cadre laterulu am mai venit al doilea în anul 1914 la ast loc sfânt cu o fetiţă a mea o durea ochii; şi sa făcut bine, dar tot de Isvoru tămădueri; odată cu fata;= am luat şi un om damblagiu de o mână şi un picior, sa făcut bine de se putea duce în cet unde vrea; am găsit al doilea o casă făcută cu tindă şi sobă în năuntru şi crucea erea în casă;La venire mea al treilea în anul1956 tot de isvond 'Tămăduiri am găsit o Mănăstire; namai găsit nici cârjă; am sosit în anul trecut 1956 în ziua 2 Maiu; mea dat Călugări să mananc mea dat un călugăr o plapămă de mam culcat, în casa unde este Crucea; şi noptea discut de mine cu Tascu N Mischea acolo unde scriea el = şi tot aşa mea luat în scris un docoment cum ceri şi dta Teodor N. Aş veni de anul acesta de Isvorul Tămăduiri dar nu am bani; cel puţin să am 60 lei; ea cautămă în docomentul acela Acum dacă aş mai putea veni maş interesa în sat dacă mai trăeşte vre un om de când am lăsat eu Cârja Va rog Răspundeţim dacă ai buna voinţă scrie dacă ai găsit docomentul meu

Click aici pentru a deschide copia dupa scrisoare

Lista mărturiilor poate continua, căci astfel de fapte minunate se petrec şi în prezent într-o înlănţuire perpetuă, întregind şirul miracolelor petrecute în decursul timpului pe aceste locuri. Astfel, o declaraţie din data de 27 septembrie 1991, semnată de Maria Ţăran din judeţul Alba, care era diagnosticată cu cancer pulmonar, atestă vindecarea acesteia la Sfânta Cruce de la Dervent, după rugăciuni îndelungate la Dumnezeu, la Maica Domnului şi la Sfântul Apostol Andrei. Întorcându-se la Sanatoriu, radiografia pulmonară a confirmat minunata vindecare, căreia doctorii nu i-au putut găsi nici o explicaţie.

Un caz minunat a fost şi cel al Marianei care era foarte agresivă şi şi-a găsit liniştea venind la Sfintele Cruci. De asemenea, în anul 1994, un inginer din Bran aflat într-o stare disperată din cauza unei boli psihice a venit la Sfintele Cruci împreună cu mama sa şi cu bunica, iar după trei săptămâni de post şi rugăciune a plecat de la Mănăstirea Dervent sănătos şi echilibrat, cu lacrimi de fericire în ochi.

Părintele Gheorghe Avram, fost stareţ al mănăstirii, mărturiseşte că a văzut foarte multe minuni care au avut loc aici şi spre exemplificare se opreşte asupra uneia:

"O femeie din Ostrov a venit cu o nepoată, amândouă sprijinind o altă femeie ce nu se putea ţine pe picioare. A stat aici câtva timp. Într-o zi, în timp ce mă îndreptam spre chilie, am auzit-o pe nepoată întrebând: " Unde e? Unde e? ", spunându-i pe nume femeii bolnave. Aceasta se afla în biserică. Se dusese singură, pentru prima dată. Acum câteva zile a venit singură la miruit - era o femeie normală".

Felicia din Călăraşi este un alt caz care s-a vindecat la Dervent. Această femeie nu se putea mişca, fiind rigidă ca un robot. A fost adusă pentru rugăciune la Sfintele Cruci de la Dervent şi după mai multe zile de post şi slujbe s-a făcut sănătoasă. Astăzi este un om normal care vorbeşte şi se mişcă la fel de bine ca oricare altul.

Despre sfinţenia şi puterea pe care aceste sfinte relicve o au, cât şi despre ceea ce au lăsat ele în conştiinţa oamenilor de aici se poate vorbi la infinit, dar totul converge spre confirmarea deplină a realităţii că semnul pe care s-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos a fost sfinţit prin Sângele Său şi este un mare dar pentru toţi cei care i se închină. Cu atât mai mult Crucile de la Dervent, care se află pe mormintele unor sfinţi martiri, au această putere de tămăduire, fiind vasele prin care se pogoară peste cei credincioşi darurile lui Dumnezeu.

Aceste vindecări nu se fac însă nici în masă, nici spontan, ci pe parcursul şederii bolnavilor la Mănăstire şi sunt în strânsă legătură cu credinţa omului în puterea Sfintei Cruci şi în ajutorul lui Dumnezeu. În timpul cât stă la Dervent, cel bolnav se închină Sfintei Cruci, se unge cu untdelemn din candelele care o străjuiesc, ia parte la Sf. Maslu şi la celelalte slujbe, bea apă de la Izvorul Tămăduitor, se roagă Maicii Domnului înaintea icoanei făcătoare de minuni, posteşte, se spovedeşte, se împărtăşeşte, încât e greu de precizat când şi unde are loc vindecarea, ea nefiind unilaterală, ci rodul tuturor celor menţionate.




Site-ul oficial al Arhiepiscopiei Tomisului
Acasă Dervent Rostiri Publicaţii Dicţionar Proiecte Cugetări
Pomelnice Felicitări Multimedia Link-uri Donaţii Regulament Contact