|
|
ziua Domnului
(dies dominica)
duminica, Ziua Învierii Domnului Hristos; în amintirea învierii Biserica a serbat-o ca zi liturgică, zi în care se săvârşeşte Sf. Liturghie sau cultul euharistic; este ziua Pogorârii Sf. Duh, ziua întemeierii Bisericii creştine. În afară de înţelesul pascal, ea are şi un sens eshatologie, anticipând împărăţia lui Dumnezeu, în care credem şi care va veni, pentru care ne rugăm: Tatăl nostru... vie împărăţia Ta!. Acolo este Hristos, Care şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va să vină, să judece viii ş morţii, cum ne învaţă Simbolul credinţei (Crezul), când spune Sf. Evanghelie toţi vor da socoteală în Ziua Judecăţii (Matei 12, 36) şi spre care ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel. Trebuie să ne pregătim: Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu (Coloseni 3, 1). Ziua Domnului este şi ziua judecăţii din urmă, când fiecare va da socoteală de faptele sale, este ziua învierii Domnului, zi de bucurie, şi ziua liturgică a comemorării jertfei Sale, pentru mântuirea neamului omenesc. Ea a înlocuit sabatul evreu şi este decretată zi de repaos pentru creştini, în mod oficial, prin Edictul de la Milan, din anul 313, dat de împăratul Constantin cel Mare.
|