necazul meu înaintea Lui îl voi spune. |
1 | Cum a'ntunecat-o'n mânia Sa Domnul pe fiica Sionului! Din cer azvârlit-a jos pe pământ slava lui Israel, fără să-Şi aducă aminte de aşternutul picioarelor Lui a. |
2 | Fără cruţare, în ziua urgiilor Sale, zdrobit-a Domnul tot ce era floare în Iacob; surpat-a'n mânia Sa cetăţile'ntărite ale fiicei lui Iuda; da, una cu pământul le-a făcut, blestem a pus pe regat şi pe principii lui. |
3 | Cu-aprinderea mâniei Sale puterea b lui Iacob întreagă-a zdrobit-o; dreapta Şi-a tras-o'napoi din faţa vrăjmaşului; în Iacob aprins-a văpaie de foc ce mistuie totul prin preajmă. |
4 | El arcul Şi l-a'ntins ca un duşman, ca un potrivnic dreapta Şi-a'ntărit-o şi a ucis tot, totul ce'n ochii mei era mai desfătat; în cortul fiicei Sionului mânia Şi-a vărsat-o ca un foc. |
5 | Ca un duşman făcutu-ni-S'a Domnul: l-a nimicit pe Israel, i-a nimicit palatele, i-a prăpădit cetăţile'ntărite şi fiicei lui Iuda i-a'nmulţit pe cei ce-s umiliţi şi obidiţi. |
6 | Şi-a'mprăştiat locaşul ca pe-o vie, serbarea Şi-a stricat-o de istov; Domnu-a uitat ce-a pus El în Sion, serbările şi ziua de odihnă şi'n flacăra mâniei Lui i-a'ntărâtat pe rege şi pe preot şi pe prinţ. |
7 | El, Domnu-acum Şi-a lepădat altarul, locaşul Său cel sfânt l-a scuturat; cu mâinile duşmanului zdrobit-a înaltul zid al turnurilor lui; glas de război au dat în casa Domnului ca'n zi de sărbătoare! |
8 | Gândit-a Domnul să dezghioace zidul de apărare al fiicei Sionului; El sfoara de măsură Şi-a întins-o şi mâna cu necazuri nu Şi-a tras-o: zidul-propte? s'a înecat în plâns şi zidu'ntreg deodată s'a slăbit. |
9 | I-s porţile'necate în pământ, zăvoarele-au sărit şi zac în cioburi. Printre păgâni stă regele şi prinţul, nici vorbă de vreo lege! Profeţii lui vedenii n'au avut venite de la Domnul. |
10 | Şed pe pământ, tăcuţi, bătrânii fiicei Sionului; pe capete şi-au presărat ţărână şi mijlocul cu sac şi l-au încins; fecioarele Sionului, fruntaşele, le-au îngropat în tină. |
11 | De-atâtea lacrimi, ochii mi s'au stins, iar inima mi-i tremur. Mărirea mea se scurse în pământ, căci frântă-a fost a neamului meu fiică atunci când tânăr şi sugar mureau pe străzile cetăţii. |
12 | Ziceau către maicile lor: Unde se află pâine şi vin?, când leşinau ca nişte plini de răni prin pieţele cetăţii şi sufletul şi-l revărsau în sânul celor ce-i născuseră. |
13 | Ce mărturie îţi voi da şi-asemănare, o, fiică a Ierusalimului? Cin'te va mântui sau alina, fecioară, fiică a Sionului? Căci cupa morţii tale s'a lărgit: cin'te va vindeca? |
14 | Profeţii tăi văzut-au pentru tine vedenii găunoase şi nebune. Nu ţi-au făcut vădită nedreptatea, ca să-ţi întorci robimea'n biruinţă, ci sarcini găunoase ţi-au văzut, netrebnice vedenii. |
15 | Plesnesc din palme din pricina ta toţi cei ce trec pe drum; ei şuieră şi dau din cap la fiica Ierusalimului: Aceasta-i cetatea măririi vor zice , cunună-a ce-i vesel pe'ntregul pământ?. |
16 | Ei gura-şi deschid împotrivă-ţi, duşmanii tăi toţi; în şuier şi'n scrâşnet de dinţi îşi spun: S'o'nghiţim!; aceasta ni-i ziua'ndelung aşteptată: o ştim, o vedem! |
17 | Făcut-a Domnul ce Şi-a pus în gând, El Şi-a plinit cuvântul cel poruncit din vremea de demult: surpat-a fără milă. Asupră-ţi pe duşmani i-a veselit, vigoarea a sporit-o'n cei potrivnici. |
18 | Inima lor strigat-a către Domnul: Voi, ziduri din Sion, vărsaţi-vă pâraiele de lacrimi de-a lungul zilei şi al nopţii!; să nu te dai odihnei, iar lumina din ochii tăi să nu-şi oprească vocea! |
19 | Ridică-te şi bucură-te noaptea, când i te'mbii vegherii; fă-ţi inima o apă revărsată 'naintea feţei Domnului; spre El ridică-ţi mâinile de dragul vieţii celor mici ai tăi (a pruncilor ce se sfârşesc de foame în pragul uliţelor toate). c |
20 | Vezi, Doamne, şi priveşte: asupra cui Ţi-ai abătut prăpădul? Femei mâncându-şi rodul dat de pântec? Un bucătar făcându-şi o strânsură de prunci sugari pe care să-i ucidă? Profet şi preot duşi la'njunghiere în chiar altarul Domnului?... |
21 | În uliţă-s de-a gata la pământ pruncuţul şi bătrânul. Fecioarele şi fecioraşii mei robiţi au fost, departe; cu sabie şi foame i-ai ucis şi fără milă'n ziua furiei Tale. |
22 | El i-a chemat ca pentru-o sărbătoare pe cei străini ai mei d de primprejur; în ziua furiei Domnului, nici unul n'a fost să fugă ori să scape viu, aşa că eu mai mulţi mi i-am făcut pe toţi duşmanii mei, şi mai puternici. |