Însemnatu-s'a peste noi lumina feţei e Tale, Doamne; |
Pentru sfârşit: un psalm al lui David, la vreme de năprasnă *. | |
1 | Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat nicicând. Întru dreptatea Ta izbăveşte-mă şi scapă-mă a. |
2 | Pleacă-Ţi auzul spre mine, grăbeşte de mă scapă; fii mie Dumnezeu ocrotitor şi casă de scăpare b spre mântuirea mea. |
3 | Că Tu eşti puterea mea şi scăparea mea şi de dragul numelui Tău mă vei călăuzi şi mă vei hrăni. |
4 | Tu mă vei scoate din cursa aceasta pe care-au ascuns-o pentru mine, că Tu eşti ocrotitorul meu. |
5 | În mâinile Tale îmi voi pune duhul c; Tu m'ai mântuit, Doamne, Dumnezeul adevărului. |
6 | Urâtu-i-ai pe cei ce ţin la zădărnicii deşarte d, dar eu în Domnul am nădăjduit. |
7 | Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că Tu ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu |
8 | şi nu m'ai lăsat în mâinile vrăjmaşului, la loc larg mi-ai aşezat picioarele. |
9 | Miluieşte-mă, Dumnezeule, că sunt în necaz; ochiul îmi e tulburat de supărare, şi tot astfel sufletul şi inima mea. |
10 | Că'ntru dureri mi se cheltuie viaţa şi'ntru suspine anii mei; tăria mea s'a slăbit în sărăcie şi oasele mele s'au tulburat. |
11 | Tuturor vrăjmaşilor mei m'am făcut de ocară, mai mult, şi vecinilor mei şi frică cunoscuţilor mei, iar cei ce mă vedeau pe-afară fugeau de mine. |
12 | Uitat am fost de la inimă ca un mort, ajuns-am ca un vas netrebnic. |
13 | Că am auzit cârtirea multora din cei ce locuiesc în preajmă, când se adunau laolaltă împotriva mea sfătuindu-se să-mi ia sufletul. |
14 | Dar eu în Tine am nădăjduit, Doamne; zis-am: “Tu eşti Dumnezeul meu”. |
15 | Vremile mele sunt în mâinile Tale; izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei şi de cei ce mă prigonesc. |
16 | Arată faţa Ta peste robul Tău, întru mila Ta mântuieşte-mă. |
17 | Doamne, să nu fiu ruşinat că Te-am chemat pe Tine; necredincioşii să se ruşineze, pogoare-se la iad! |
18 | Mute să se facă buzele cele viclene, care'mpotriva celui drept grăiesc nelegiuire cu mândrie şi defăimare. |
19 | Cât e de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai pus-o deoparte pentru cei ce se tem de Tine, pe care ai vădit-o celor ce nădăjduiesc în Tine înaintea fiilor oamenilor. |
20 | De tulburarea oamenilor îi vei ascunde întru ascunsul feţei Tale e, de tăgada limbilor în cortul Tău îi vei acoperi. |
21 | Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa în cetatea'mpresurată. |
22 | Iar eu am zis în tulburarea mea: “Alungat sunt eu de la faţa ochilor Tăi”. Şi, totuşi, Tu ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine. |
23 | Iubiţi-L pe Domnul voi, toţi cuvioşii Săi, căci Domnul caută adevăruri, dar celor ce se trufesc f le plăteşte cu vârf. |
24 | Îmbărbătaţi-vă şi fie-vă inima întărită, a tuturor celor ce nădăjduiţi în Domnul! |