S-a făcut altădată adunare la Sketis, iar fraţii, dorind să-l încerce, îl dispreţuiau, zicând:
– Ce caută şi negrul ăsta printre noi?
El ascultă în tăcere. Înainte de a se despărţi, i-au zis:
– Avvo, nu te-ai tulburat deloc adineaori?
– Ba da, dar n-am zis nimic.

< Trimite >

Se spunea despre avva Moise, că l-au făcut cleric, şi i-au pus epitrahilul. Atunci arhiepiscopul i-a spus:
– Iată că te-ai făcut cu totul alb, avva Moise!
– Oare pe dinafară, înalt-prea-sfinţite, sau şi pe dinăuntru?
Arhiepiscopul, voind să-l încerce, le spuse clericilor: când va intra avva Moise în altar, goniţi-l şi urmăriţi-l, ca să auziţi ce zice. Bătrânul intră, şi ei l-au sfădit, zicând:
– Ieşi afară, ţigane!
El ieşi, zicându-şi: bine ţi-au făcut, cioară tuciurie! Ce cauţi cu oamenii, tu care nu eşti om?

< Trimite >

Se spunea despre avva Macarie, că dacă venea la el vreun frate, cu teamă, ca la un bătrân sfânt şi mare, nu vorbea cu el. Dar dacă-i zicea un frate, ca şi cum l-ar fi bagatelizat: zi, avvo, când erai cămilar şi şterpeleai sodă şi o vindeai, nu te chelfăneau paznicii? Şi dacă vorbea cineva cu el aşa, atunci vorbea cu drag cu el, orice îl întreba.

< Trimite >

Venind odată de la oază la chilia lui, aducea lujeri de curmal avva Macarie. Atunci i-a ieşit în cale diavolul cu un iatagan, şi când a vrut să-l lovească, a dat greş. Şi i-a spus:
– Multă tărie vine din tine, Macarie, şi nu te pot covârşi. Dacă faci tu ceva, fac şi eu; tu posteşti, postesc şi eu; tu veghezi, eu oricum nu dorm. Cu un singur lucru mă birui.
– Cu ce?
– Cu smerenia ta; şi de asta nu te pot covârşi.

< Trimite >

Altădată i-au adus un demonizat. El le spuse: eu n-am ce să vă fac, mai bine duceţi-vă la avva Zenon. Atunci avva Zenon a început să-l gonească pe demon ca să plece. Demonul începu să strige:
– Nu cumva crezi, avva Zenon, că din pricina ta plec? iată că avva Longin se roagă acolo, împotriva mea; şi temându-mă de rugăciunile lui mă duc, altfel nu ţi-aş fi răspuns.

< Trimite >

L-a întrebat un frate pe avva Cronie:
– În ce chip ajunge omul la smerenie?
– Prin frica lui Dumnezeu.
– Şi prin ce faptă ajunge la frica lui Dumnezeu?
– După mine, să se înfrâneze de la tot lucrul, să se dedea trudei trupeşti, şi, după puteri, să se gândească la ieşirea sa din trup şi la judecata lui Dumnezeu.

< Trimite >

Se spunea despre avva Ioan persul că dând nişte răufăcători peste el, le-a adus lighean, vrând să-i spele pe picioare; şi ei, ruşinându-se, au început să se căiască.

< Trimite >

Spunea avva Ioan al Tebaidei: monahul trebuie să dobândească mai întâi de toate smerenia, că ea este prima poruncă a Mântuitorului, care a zis „fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5, 3).

< Trimite >

A mai zis: cel lăudat trebuie să gândească la păcatele sale şi să cugete că nu e vrednic de cele spuse.

< Trimite >

A zis avva Isaac: când eram tânăr, şedeam cu avva Cronie şi niciodată nu mi-a spus să fac vreun lucru, deşi era bătrân şi tremura; ci singur se scula şi îmi da mie ulciorul şi celorlalţi la fel. Am stat şi cu avva Theodor al Fermei – nici el nu-mi spunea vreodată să fac ceva, ci chiar şi masa o întindea singur şi zicea: frate, dacă vrei, hai la masă. Eu îi spuneam: avvo, am venit la tine ca să mă îmbunătăţesc – cum de nu-mi zici vreodată să fac ceva? Bătrânul însă tăcea mâlc. Eu m-am dus şi le-am dat de veste bătrânilor. Bătrânii au venit, zicându-i:
– Avvo, a venit fratele la sfinţenia ta să se folosească, şi de ce nu-i spui niciodată să facă ceva?
– Oi fi stareţ, să-i dau porunci? Eu oricum nu-i zic nimica, dar dacă vrea, să facă şi el ce mă vede făcând.
De atunci i-am luat-o înainte şi făceam ce vroia bătrânul să facă. El ce făcea, făcea în tăcere – şi asta de la el am învăţat, să lucrez în tăcere.

< Trimite >