rugăciunea liturgică
este slujba Sfintei Liturghii. Ea este un mijloc de expresie a cultului de adoraţie a lui Dumnezeu şi de venerare a persoanelor şi lucrurilor sfinte, precum şi expresia funcţiei harismatice a cultului, sfinţitoare prin jertfa liturgică. Ea exprimă totodată prinosul de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; de aceea se şi numeşte euharistică, adică de mulţumire. Rugăciunea liturgică este şi cea mai înaltă expresie a rugăciunii de cerere sau mijlocire, de a implora pe Dumnezeu spre a-L îndupleca în favoarea noastră şi a morţilor noştri, pentru care se aduc daruri la Sf. Liturghie. Rugăciunile şi cererile noastre, unite cu ale preotului liturghisitor, capătă în Liturghie o putere deosebită, pe care altfel n-ar putea-o avea, pentru că în Sfânta Liturghie rugăciunile noastre se unesc cu ale lui Hristos, Care mijloceşte pentru noi pe lângă Dumnezeu-Tatăl, pentru împlinirea cererilor noastre. Sf. Apostol Pavel îndeamnă: Având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu,... Să ne apropiem deci cu încredere de tronul Harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit (Evrei 4,14-16).
|