Au venit odată părinţii la Alexandria, chemaţi de Theofil arhiepiscopul, ca să facă rugăciune şi să surpe templele. Şi mâncând ei cu el, li s-a adus carne de viţel, şi au mâncat, nebănuind nimica. Şi luând episcopul un copan, îi dete bătrânului de lângă el, zicând:
– Ia un copan bun şi mâncă, avvo.
– Noi până acuma am mâncat verdeţuri; dacă e carne, nu mâncăm.
Şi nici unul din ei n-a vrut să mai guste din ea.

< Trimite >

L-a întrebat avva Avraam georgianul pe avva Theodor cel din Eleutheropolis:
– Cum e bine, părinte? Să-mi agonisesc slavă sau necinste?
– Eu unul vreau să-mi agonisesc slavă, nu necinste. Dacă voi face un lucru bun, şi voi fi lăudat, pot să-mi osândesc gândul, spunând că nu sunt vrednic de lauda aceea; dar necinstea vine din fapte rele. Deci, cum să-mi mângâi inima, dacă îi scandalizez pe ceilalţi. Mai bine să faci binele şi să fii slăvit.
– Bine ai zis, părinte.

< Trimite >

Spuneau despre avva Zenon, că la început nu vroia să ia de la cineva ceva vreodată. Atunci cei care-i aduceau plecau mâhniţi, că nu primea. Iar alţii veneau la el, voind să capete ca de la un bătrân mare, şi nu avea ce să le dea, şi plecau şi ei mâhniţi. Atunci şi-a zis: ce să fac, fiindcă se mâhnesc şi cei care aduc, şi cei care vor să ia? Aşa e mai bine: dacă aduce cineva, primeşte, şi dacă cere cineva, dă-i. Şi a făcut aşa, şi-a găsit liniştea şi îi împăca pe toţi.

< Trimite >

Tot el a spus: mergeţi pe calea împărătească, număraţi milele, nu fiţi nepăsători!

< Trimite >

L-a întrebat odată avva Agathon pe avva Alonie:
– Cum să-mi stăpânesc gura să nu spună minciuni?
– Dacă nu minţi o să faci multe păcate.
– Cum aşa?
– Iată că doi oameni au săvârşit ucidere înaintea ta, şi unul s-a ascuns în chilia ta. Şi vine dregătorul şi te întreabă: „în faţa ta s-a petrecut uciderea?” Dacă nu minţi îl dai pe om morţii. Mai bine lasă-l dinaintea lui Dumnezeu fără lanţuri; căci El le vede pe toate.

< Trimite >

A mai spus: omul trebuie să ia seama în toată vremea cu ce măsuri măsoară Dumnezeu.

< Trimite >

Spuneau unii despre avva Agathon că au venit unii la el, auzind că are duh al deosebirii, şi vrând să-l încerce, i-au spus:
– Tu eşti Agathon? Am auzit că eşti curvar şi îngâmfat.
– Da, aşa e.
– Tu eşti Agathon cel flecar şi bârfitor?
– Eu sunt.
– Tu eşti Agathon ereticul?
– Nu sunt eretic.
Şi l-au întrebat:
– Spune-ne, de ce ţi-am zis atâtea, şi le-ai primit, şi cuvântul acesta nu l-ai răbdat?
– Cu cele dintâi mă prihănesc singur, căci e spre binele sufletului meu; eretic înseamnă depărtarea de Dumnezeu, şi nu vreau să mă îndepărtez de Dumnezeu.

< Trimite >

Tot avva Antonie, cu mintea aţintită la genunea judecăţilor lui Dumnezeu, a întrebat: Doamne, cum de mor unii tineri, şi alţii la adânci bătrâneţi? De ce sunt săraci unii, iar alţii se îmbogăţesc? De ce nedrepţii se îmbogăţesc, iar drepţii sunt săraci?
Şi iată că o voce i-a zis: Antonie, ai grijă de tine. Căci acestea sunt judecăţile lui Dumnezeu, şi ţie nu ţi se cade să le ştii.

< Trimite >

Zis-a avva Antonie : părinţii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe sine şi făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe altii şi întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi şi auzim de la Domnul zicând: Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine.

< Trimite >

Odată avva Antonie a primit scrisoare de la Constantin împăratul ca să meargă la Constantinopol. Şi se gândea ce să facă. Atunci i-a spus avvei Pavel, ucenicul lui:
– Să plec?
– Dacă pleci, Antonie te vei numi; dacă nu, avva Antonie.

< Trimite >