Se spunea despre avva Macarie că, atunci când se nimerea cu fraţii, îşi pusese hotar că, dacă era şi vin, de dragul fraţilor să bea, şi pentru un pahar de vin să nu bea o zi nici apă. Iar fraţii îi dădeau ca să-l odihnească, dar el primea cu bucurie ca să se chinuie singur. Iar ucenicul lui văzând asta le spuse fraţilor: pentru Dumnezeu, nu-i mai daţi, că de nu, o să piară de sleire în chilie. Şi aflând asta fraţii nu-i mai dădură.

< Trimite >

L-a întrebat avva Longin pe avva Lukios odată despre trei gânduri, zicându-i:
– Vreau să mă înstrăinez.
– Dacă nu-ţi stăpâneşti limba, nu eşti înstrăinat, oriunde ai merge. Chiar şi aici, stăpâneşte-ţi limba şi eşti străin.
– Vreau să postesc.
– A spus Isaia prooroc „dacă ţi-ai încovoia grumazul ca un jug şi ca un belciug, nici aşa nu se va chema post adevărat” (Isaia 58, 5)
– mai degrabă înfrânează-te de la gândurile rele.
– Vreau să fug de oameni.
– Dacă nu te îndrepţi mai întâi printre oameni, nici de unul singur nu te vei putea îndrepta.

< Trimite >

L-a întrebat un frate pe avva Cronie:
– În ce chip ajunge omul la smerenie?
– Prin frica lui Dumnezeu.
– Şi prin ce faptă ajunge la frica lui Dumnezeu?
– După mine, să se înfrâneze de la tot lucrul, să se dedea trudei trupeşti, şi, după puteri, să se gândească la ieşirea sa din trup şi la judecata lui Dumnezeu.

< Trimite >

Povestea tot el: a venit avva Ioan, stareţul unei mănăstiri mari, la avva Paisie, care trăia de patruzeci de ani în străfundul pustiei. Şi ca unul care avea pentru el multă dragoste şi familiaritatea care vine din ea, l-a întrebat: ce ai izbutit în atâta amar de vreme sihăstrit aşa şi netulburat de nimenea? Iar el a spus: de când m-am călugărit, niciodată nu m-a văzut soarele mâncând. Spuse şi avva Ioan: nici pe mine mâniindu-mă.

< Trimite >

A mai zis: am mers la alt bătrân. El ne-a pus să mâncăm, şi după ce ne săturasem, tot ne mai îndemna să mai luăm. Cum îi spuneam că nu mai pot, mi-a răspuns: eu de şase ori am pus masa fraţilor care veneau, şi i-am îndemnat să mânce, mâncând şi eu cu ei, şi încă îmi e foame. Tu mâncând o dată eşti atât de sătul, că nu mai poţi mânca?

< Trimite >

Povestea avva Casian: ne-am dus eu şi sfântul Gherman în Egipt, la un bătrân. Şi găzduindu-ne el, l-am întrebat:
– De ce când vă vin oaspeţi fraţi străini, nu păziţi canonul postului nostru, aşa cum l-am primit în Palestina?
– Postul este cu mine pururea, dar pe voi nu pot să vă păstrez pururea la mine. Iar postul este lucru şi folositor, şi neapărat, dar ţine de alegerea noastră. Împlinirea iubirii însă o cere neapărat legea lui Dumnezeu. Căci primindu-l pe Hristos în voi, trebuie să vă îngrijesc cu toată sârguinţa. După ce vă petrec pe voi, pot să încep iar canonul postului. Căci fiii mirelui nu pot posti, în vremea în care mirele este cu ei; când se va lua mirele de la ei, atunci au voie de postesc.

< Trimite >

A mai zis: dacă vă nevoiţi postind după rânduieli, nu vă îngâmfaţi. Dacă vă înfumuraţi cu asta, mai bine mâncaţi carne. Că e mai bine ca omul să mânce carne, decât să se mândrească şi să se fălească.

< Trimite >

Despre avva Isaac se zicea că mânca cenuşa cădelniţei de la liturghie, cu pâine.

< Trimite >

A spus avva Ioan Colobós: dacă vrea un împărat să ia o cetate duşmană, întâi stăpâneşte apa şi hrana, şi astfel duşmanii pierind de foame i se supun. Astfel şi patimile cărnii, dacă trăieşte omul în post şi flămânzire, vrăjmaşii se vlăguiesc împotriva sufletului său.

< Trimite >

Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul din chinovia peşterii avvei Sava şi i-a zis:
– Avvo, spune-mi un cuvânt.
– În zilele părinţilor noştri erau iubite aceste trei virtuţi: neaverea, blândeţea şi înfrânarea; acuma stăpânesc între monahi lăcomia de averi şi de mâncare, ca şi obrăznicia. Păzeşte-le pe care vrei.

< Trimite >