După aşezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă diaconul, sau în lipsa acestuia preotul, cheamă poporul prezent în biserică la rugăciune printr-o serie de îndemnuri cunoscute sub numele de ectenia cererilor. Această ectenie nu a fost de la început aici în forma de azi, dar a pătruns destul de devreme, mărturiile din secolul al VIII-lea dovedind prezenţa ei. Practic ectenia este alcatuită, după formula introductivă, dintr-o cerere pentru daruri, trei îndemnuri preluate din ectenia mare şi ectenia cererilor propriu-zisă la care poporul se asociază cu răspunsul Dă Doamne!.

Să plinim rugăciunea noastră Domnului. — Ectenia precum şi rugăciunea punerii înainte reprezintă o plinire a ritualurilor Intrării mari prin care ne pregătim pentru aducerea sfintei jertfe. Formula introductivă ne atrage atenţia asupra acestui lucru şi, de asemenea, ne îndeamnă să ridicăm rugăciunea la desăvârşire.

Pentru Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm. — Poporul din biserică este îndemnat să se asocieze rugăciunii punerii înainte rostită de către protos în altar prin cererea ca Cinstitele Daruri care au fost puse înaintea Domnului pe Sfânta Masă să fie primite de Acesta. Iar primirea lor înseamnă sălăşluirea Sfântului Duh, în urma invocării Lui în timpul anaforalei, peste clerici, peste daruri şi peste tot poporul, prefăcând darurile şi adunarea în Trupul lui Hristos.

Pentru Sfântă Biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.

Apară, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pre noi, Dumnezeule, cu Harul Tău. — Prin aceste trei cereri preluate din ectenia mare rugăciunea pentru primirea Cinstitelor Daruri continuă în mod firesc cu rugăciunea pentru poporul care este adunat în biserică, pentru cei care cu credinţă, cu evlavie şi cu frica lui Dumnezeu au venit să primească Duhul Sfânt şi să se unească cu Hristos aducând sfânta jertfă. Cunoscând dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, ne încredinţăm purtării Lui de grijă pentru a fi izbăviţi de toată răutatea.

Ziua toată desăvârşita, sfânta, în pace şi fără de păcat, la Domnul să cerem. — Într-unul din ultimele sale cuvinte adresate obstii mânastirii Sfântul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, Arhimandritul Sofronie, ucenicul Sfântului Siluan, sintetiza experienţa să duhovniceasca şi întreaga tradiţie filocalica aratând ca scopul vieţii noastre este de a cauta caile care duc la cunoaşterea existenţiala a Dumnezeului personal facând experienţa vieţii în El. Depasind logica noastră, în Hristos înţelegem ca Dumnezeu ne-a creat spre a deveni posesorii vieţii Lui veşnice, fără de început, spre a deveni asemenea Lui pâna la identitate, nu după fiinţa ci în har, într-o comuniune deplina cu El. Acest program al teologiei celei mai înalte îl putem pune în practica începând chiar de astăzi, facând ca în fiecare zi preocuparea noastră să fie a nu păcatui. Nefacând păcatul ne curaţim mintea, inima şi întreaga noastră fiinţa de întunericul păcatului, devenind în stare să simţim nemijlocit ce anume vine de la Dumnezeu. Punând zilnic în rugăciune preocuparea noastră de a nu mai păcatui, gasim calea cea adevărată care ne duce la cunoaşterea existenţiala a lui Dumnezeu.

Biserica, prin slujbele sale, exprima acest adevăr atât de simplu şi, în acelaşi timp, atât de profund şi anume ca calea spre cunoaşterea lui Dumnezeu consta în staruinta zilnica de a nu păcatui, rânduind să ne rugăm în fiecare zi pentru această. Rugăciunea ?Învredniceşte-ne Doamne în ziua (seara, noaptea) această fără de păcat să ne pazim noi? este un exemplu în acest sens. Ectenia cererilor exprima acelaşi lucru: rugăciunea ca ziua întreaga să o petrecem fără de păcat, în pace, facând astfel din ea o zi sfânta, desăvârşita. E în acelaşi timp o atenţionare asupra zilei de acum, acel astăzi în care se lucreaza mântuirea şi asupra căruia Hristos ne îndeamnă să ne concentram toată atenţia: ?ajunge zilei rautatea ei? (Matei 6, 24). Este binecunoscuta viclenia diavolului care ne amageste să amânam mereu (?mâine nu astăzi?) momentul pocaintei. De aceea Biserica, ne îndeamnă ca ziua de astăzi, să-I cerem Lui Dumnezeu şi să ne straduim noi înşine, a o face sfânta, desăvârşita, fără de păcat.

Înger de pace, credincios îndreptator, pazitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem. — Sfântul Ioan Gură de Aur arată în omiliile sale ca acest înger de pace pe care îl cerem este chiar îngerul pazitor care ne însoţeşte pretutindeni. Mântuitorul însuşi ne încredinţeaza de existenţa îngerului pazitor: Vedeti să nu dispreţuiti pe vreunul din aceştia mici, ca zic voua: Ca îngerii lor, în ceruri, pururea vad faţa Tatăl ui Meu, Care este în ceruri. (Matei 18, 10). Îngerul pazitor este un ajutor de nădejde pe care Domnul ni-l da în straduinta noastră de a nu păcatui. Ne rugăm ca îngerul pazitor să ne fie credincios îndreptator adică să fie întotdeauna cu noi îndreptându-ne pe calea cea strâmta care duce în Împărăţia lui Dumnezeu. Ne rugăm să ne fie pazitor atât sufletului cât şi trupului, pazindu-ne de păcatele care ne duc la pierzare dar şi de tot raul care se poate abate asupra noastră. Şi ne rugăm ca îngerul nostru pazitor să fie un înger al păcii, un înger care să aduca pacea în sufletul şi în jurul nostru eliberându-ne de razboiul şi tulburarea pe care o aduce diavolul.

Milă şi iertare de păcatele şi de greşealele noastre, la Domnul să cerem. — În nazuinta noastră de a nu păcatui, de a face din fiecare zi o zi fără de păcat sub ocrotirea îngerului pazitor, ne gasim pe noi înşine păcatosi având nevoie de mila lui Dumnezeu. Îndraznim să-i cerem iertarea păcatelor stiind iubirea Lui nemasurată faţa de oameni.

Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, la Domnul să cerem. — Cerem pace lumii pentru ca pacea este mama tuturor lucrurilor bune, fundamentul bucuriei şi ne încredinţam iubirii lui Dumnezeu, rugându-L să rânduiasca El cele bune şi de folos sufletului, adică cele ce sunt spre mântuire.

Cealalta vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocainta a săvârşi, la Domnul să cerem. — Ne rugăm ca cealalta vreme a vieţii noastre să o petrecem în pocainta care aduce pacea în suflet. Aceasta petrecere întru pocainta a vieţii nu este o perspectiva sumbra ci, din contra, îmbucuratoare daca avem o înţelegere justa a pocaintei. Dupa cum arată părintele Rafail Noica pocainta nu trebuie înţeleasa la nivel moralist, ca o „miorlaiala pentru boroboatele săvârşite”. Pocainta este dinamica către veşnicie, ?zvâcul launtric al unui suflet care întrezareste ceva din realitatile duhovniceşti şi tânjeste după ele? exprimat de luminânda Saptamânii Mari: ?Camara Ta Mântuitorule o vad împodobita şi îmbracaminte nu am ca să intru întru dânsa??.

Pocainta începe cu viziunea păcatului. Potrivit parintilor Bisericii a-Ţi recunoaşte păcatul este un mare dar al cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Pocainta este un nepretuit dar ce s-a dat omenirii. Pocainta este minunea lui Dumnezeu, care ne creeaza din nou după cadere. Pocainta este revarsarea inspiratiei divine asupra noastră, cu puterea careia noi ne înaltam la Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru a trai împreuna cu El viaţa veşnica în lumina iubirii Sale. Prin pocainta se săvârşeşte îndumnezeirea noastră. Darul acesta a devenit posibil prin rugăciunea lui Hristos din Ghetsimani, prin moartea Lui pe Golgota şi prin Învierea Lui.

Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, fără ruşinare, în pace, şi răspuns bun la Înfricoşată Judecată a lui Hristos, să cerem. — Ultima cerere ne pregăteşte pentru momentul trecerii din această viaţă, moment esenţial în existenţa noastră pentru că în starea în care ne va afla sfârşitul, în aceea vom rămâne în veci. De aceea ne rugăm ca sfârşitul nostru să fie creştinesc, împreună cu Hristos şi mărturisind credinţa în El. Conştienţi de neputinţele noastre cerem ca sfârşitul să ne fie fără durere, fără o durere fizică mai presus de puterea noastră, dar mai ales fără durerea de a ne vedea lepădaţi de Dumnezeu. Ne rugăm apoi ca să nu fim ruşinaţi atunci când se vor deschide cărţile conştiinţei şi toate faptele şi gândurile noastre vor fi vădite, ci să dăm un răspuns bun la înfricoşătoarea judecată. Acest răspuns bun nu e o dibăcie avocăţească ci răspunsul unei vieţi trăite în pocăinţă cu conştiinţa păcătoşeniei proprii.

Pre Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria cu toţi sfinţii pomenindu-o, pre noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. — Ectenia cererilor reprezintă un adevărat program de viaţă duhovnicească pentru fiecare credincios în vederea unui răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos şi pentru a putea rămâne de-a pururi uniţi cu El. Gândul la judecata finală este un imbold ca, având exemplul şi ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor pre noi înşine şi unii pre alţii şi toată viaţa noastră să o dăruim lui Hristos prin pocăinţă.

Cu îndurările Unuia-Născut Fiului Tău, cu Carele bine eşti cuvântat, împreună cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. — Ecfonisul care încheie ectenia subliniază faptul că împlinirea tuturor cererilor noastre este posibilă numai cu îndurările Fiului lui Dumnezeu, Care Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin Întruparea şi Crucea Sa.

Pr. Florin Botezan