Dervent

În 28 octombrie 2011, la ora 16oo, Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului a oficiat slujba de punere a pietrei de temelie pentru construirea unei noi biserici la mănăstirea Dervent, biserică care va fi închinată Sfântului Iachint de Vicina.

Întorcându-ne spre portul Dafni, am trecut pe la câteva mănăstiri, unde, chiar dacă în repezeala întoarcerii, ne-am putut bucura de frumuseţea naturală a acestor aşezăminte monahale.

După moartea Stareţului Elefterie (1990), cea mai mare parte a fraţilor s-au răspândit, "rămânând unul sau doi". Pentru aproximativ un an de zile (august 1990-august 1991) se va forma o nouă obşte sub Protosinghelul Modest Zamfir, fost stareţ al Mănăstirii Cocoşu (Tulcea).

La 17 septembrie 1991 Ierom. Gheorghe Avram - vieţuitor la Mănăstirea Cocoşu, unde a fost pe rând chelar, şofer, apoi econom al Mănăstirii - era numit egumen al Mănăstirii Dervent. Actualul stareţ, Pr. Andrei Tudor când a venit pentru prima dată la Mănăstirea Dervent la 28 septembrie 1991 "în recunoaştere", a găsit doar 5 vieţuitori: Ierom. Gh. Avram (stareţ de 10 zile), Pr. Movileanu Lazăr, - ambii de la Cocoşu, Ierod. Dionisie Ulezu (şoferul Mănăstirii), fraţii Matei şi Ion. Alături de ei se afla şi "mama Atena" (Spirea Tena), cea care se îngrijise îndeaproape de întreţinerea bisericii de la Dervent în perioada de grea încercare comunistă. În puţin timp stareţul Gheorghe, om tenace şi muncitor dar şi cu dragoste de mănăstire, va forma o obşte care în 1993 număra 24 de vieţuitori.

"În urma incidentului de la Peştera Sfântului Apostol Andrei" - pe atunci un schit al Mănăstirii Dervent, situat la 30 de km - când monahul Nicodim, ctitorul mănăstirii, este accidentat mortal - jumătate din obşte va pleca la "Peşteră". Dintre aceştia îi putem amintii pe ieromonahul Sava şi pe ierodiaconul Teotim. La Dervent au rămas doar câţiva vieţuitori (ieromonahii Gheorghe şi Andrei, ierodiaconul Elefterie, rasoforul Varnava, fraţii Gheorghe din Năvodari, Mihai, Alexandru din Covasna, şi un altul) ce au dus pe mai departe atât slujbele de zi şi de noapte, cât şi construirea clădirii ce atunci era la începutul ei. În aprilie 1993 numărul lor creşte, căci pe lângă Preotul Gheorghe Avram erau acum: doi ierodiaconi şi "zece frăţiori", cu sau fără armata făcută.

Canonizarea Sfântului Iachint de Vicina, alături de alţi sfinţi români, constituie prinosul adus de Biserica Ortodoxă Română la lucrarea ortodoxă universală, o contribuţie preţioasă prin cea mai mare valoare pe care o pot atinge oamenii – sfinţenia.

Sfântul Iachint a păstorit mulţi ani în Dobrogea, provincie românească cu o temeinică organizare bisericească. Aici a fiinţat încă din secolul al IV-lea prima episcopie românească, cu reşedinţa la Tomis. După distrugerea ei şi a celorlalte 14 episcopii existente în Dobrogea – despre care ştim dintr-o listă din secolul al VI-lea a eparhiilor subordonate Constantinopolului – în jurul anului 600 când a avut loc o masivă pătrundere a avarilor şi slavilor, viaţa creştină a continuat în Dobrogea, lucru dovedit cu prisosinţă de mărturiile arheologice. Informaţii sigure despre existenţa unei mitropolii în acest spaţiu datează din secolele XIII-XIV; reşedinţa acestei mitropolii se afla la Vicina, puternica cetate bizantină construită de trupele împăratului Ioan Tzimiskes, între anii 971-976.

Istoria mănăstirii Dervent în imagini

Protosinghelul Andrei Tudor este ajutat în greaua misiune a conducerii acestui sfânt aşezământ de sfaturile primite de la părintele său duhovnicesc - Arhimandritul Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, care prin experienţa sa îşi aduce o deosebită contribuţie la conturarea în cadrul Mănăstirii Dervent a unei vieţi monahale armonioase şi trăite la mare intensitate. Din acest motiv, Părintele Arsenie este considerat şi pomenit deseori ca fiind unul dintre vieţuitorii mănăstirii.

"Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă". Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.

În mod sigur se pierd monumente istorice şi de cultură fără măcar să ştim că s-au pierdut.

Biserica "Sf.Dumitru" din satul Izvoarele jud. Constanţa îndeplinea toate condiţiile pentru aceasta: prea mică ,prea departe de un circuit, prea departe de autorităţi, situată într-o comunitate prea puţin numeroasă şi prea săracă, aparţinând unei parohii din alt sat, cu un preot prea în vârstă ca să se mai deplaseze, etc.

Totuşi, biserica este un unicat, care îmbogăţeşte patrimoniul cultural dovedind diversitatea lui şi nu numai, putând umple un gol sau acoperi o pată albă din istoria arhitecturii creştine din România, prin concluziile ce se impun în urma restaurării monumentului.

Părintele Elefterie Mihail s-a născut la Leaskova ( judeţul Filipopoli), în Bulgaria, la 11 noiembrie 1900, fiind unul dintre cei cinci copii ai familiei lui Constantin şi Aristiţa Mihail şi primind la botez numele de Enache.

În locul părintelui Gheorghe Avram, la data de 1 august 1998, este numit stareţ protosinghelul Andrei Tudor, până atunci preot şi duhovnic al mănăstirii. După alegerea sa la conducerea acestui aşezământ monahal, a urmărit cu cea mai mare grijă respectarea rânduielii vieţii de obşte şi păstrarea unităţii duhovniceşti a mănăstirii, creând astfel un mediu propice desfăşurării unei vieţi monahale autentice.

Venind dinspre Ostrov, însoţit prin încremenirea fierbinte a locului doar de curgerea senină a Dunării, călătorul zăreşte la un moment dat un deal ce se termină aproape de soare cu turlele strălucitoare ale unei biserici. Apropiindu-se de acest loc, care sfidează cu măreţie pustietatea din jur, călătorul va fi plăcut surprins să observe un complex monahal care uneşte într-o armonioasă împletire trecutul şi prezentul, istoria şi spiritualitatea, tradiţia şi contemporaneitatea.

Numele: TEODOR ION

Adresa: Constanţa; str. Mircea cel Bătrân nr: 148; bloc MD9 B; apt. 4;
telefon 041 / 662623

Starea civila: Născut la 16 mai 1933; oraşul Tulcea naţionalitatea română; căsătorit; un copil

Nu credeam că împlinind o vârstă "rotundă" de "80" (optzeci) de ani, voi mai avea nevoie să-mi aştern pe hârtie datele (auto) biografice.

Totuşi............... încep:

În vara târzie din anul 2001 săpăturile întreprinse de arheologii Mihail Zahariade şi Ovidiu Bounegru la Murighiol, jud. Tulcea, au dus la descoperirea sub altarul basiiicii anticei cetăţi romano - bizantine Halmyris a unei cripte ce adăpostea oseminte umane.

Cripta, care era compusă din două camere dintre care prima era camera funerară propriu zisă iar a doua cu trepte de coborâre juca rolul de dromos, a fost jefuită din antichitate prin spargerea şi dărâmarea bolţii.

Osemintele din prima cameră, amestecate şi fără conexiuni anatomice au fost atribuite, de către descoperitori, martirilor Epictet şi Astion executaţi la Halmyris ia 8 iulie 290 p.Chr. (I.P.S. Nestor Vornicescu 1990), acestea fiind a treia descoperire de acest gen de pe teritoriul Dobrogei (Baumann, 1972: 189-202; I. Barnea, 1978: 182-188; Miriţoiu şi Nicolăescu - Plopşor, 1978: 189-207).

În vara târzie din anul 2001 săpăturile întreprinse de arheologii Mihail Zahariade şi Ovidiu Bounegru la Murighiol, jud. Tulcea, au dus la descoperirea sub altarul basiiicii anticei cetăţi romano - bizantine Halmyris a unei cripte ce adăpostea oseminte umane.

Cripta, care era compusă din două camere dintre care prima era camera funerară propriu zisă iar a doua cu trepte de coborâre juca rolul de dromos, a fost jefuită din antichitate prin spargerea şi dărâmarea bolţii.

Osemintele din prima cameră, amestecate şi fără conexiuni anatomice au fost atribuite, de către descoperitori, martirilor Epictet şi Astion executaţi la Halmyris ia 8 iulie 290 p.Chr. (I.P.S. Nestor Vornicescu 1990), acestea fiind a treia descoperire de acest gen de pe teritoriul Dobrogei (Baumann, 1972: 189-202; I. Barnea, 1978: 182-188; Miriţoiu şi Nicolăescu - Plopşor, 1978: 189-207).

În cea de-a doua cameră la o dată ulterioară jefuirii şi distrugerilor, a fost făcută o nivelare cu pământ galben în care s-a practicat o altă înhumare, despre care descoperitorii au presupus că ar aparţine unei înalte feţe bisericeşti, eventual un episcop (Zahariade şi Bounegru, 27.02.2002).

Importanţa descoperirii nu mai trebuie subliniată dar credem că elucidarea problemelor pe care ea le ridică nu poate fi făcută decât prin coroborarea tuturor categoriilor de fapte arheologice cu rezultatele analizei antropologice şi apoi confruntarea cu izvoarele istorice.

Iată de ce am făcut analiza antropologică a acestor oseminte, ce se aflau depuse în biserica Mănăstirii Celic Dere.

Înainte de prezentarea detaliată a rezultatelor, precizăm că osemintele din prima cameră, înmormântarea l, prezintă o patină gălbui maronie diferită de a celor din înmormântarea 2 care aveau o patină albicioasă sau doar uşor gălbuie, ceea ce a permis şi observaţia că ele nu au fost amestecate nici în antichitate, nici în cursul excavării.

După moartea Stareţului Elefterie (1990), cea mai mare parte a fraţilor s-au răspândit, rămânând unul sau doi. Pentru aproximativ un an de zile (august 1990-august 1991) se va forma o nouă obşte sub Protosinghelul Modest Zamfir, fost stareţ al Mănăstirii Cocoşu (Tulcea).

"Cu vrerea Tatălui, Cu bunăvoinţa Fiului şi cu împreună lucrarea Duhului Sfânt, în timpul păstoririi Î.P.S. Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, stareţ al mănăstirii Dervent fiind P.C. Protosinghel Andrei Tudor, s-a ridicat acest paraclis în cinstea Sfântului Apostol Andrei, care printr-o minune a făcut să izvorască acest izvor tămăduitor. Lucrarea s-a executat după planul arhitecţilor Teodor Ion, ing. George Oprea şi Dan Corneliu din Constanţa, prin osteneala obştii Sf. Mănăstiri, şi s-a pictat de către pictorul Adrian Botea pe cheltuiala D-nei Anicuţa Toader din Bucureşti, sfinţindu-se la data se 14 septembrie 2003. Scrie Doamne în Cartea Vieţii pe ostenitorii mănăstirii şi pe toţi binefăcătorii acestui Sfânt aşezământ."

Boltă cu viţă de vie sprijinită pe stâlpi zidiţi din piatră (calcar de Dobrogea).

Primul popas făcut înainte de a porni spre vârful "Athon" a fost la schitul românesc "Prodromu", loc sfânt printre alte locuri sfinte, dar mai drag nouă românilor, de unde am pornit spre "cucerirea" piscului.

Am pornit la drum spre vârful "Athon", obosiţi de drumul făcut cu maşina până aici, nedormiţi, imediat după ce am lăsat bagajele la Schitul Prodromu, având încă de mers pe jos vreo 15 km până la poalele Muntelui, şi alţi 1500 m până în vârf.

Acesta a intrat ca frate începător în mănăstirea Cocoş la vârsta de 24 de ani, arătându-se de la început a fi serios, smerit şi harnic. Pentru meritele sale deosebite a fost călugărit şi mai apoi hirotonit întru ieromonah. Pe 17 septembrie 1991, după şapte ani, părintele Gheorghe Avram a primit ascultarea de stareţ la Mănăstirea Dervent, având sarcina de a continua lucrarea deja începută de părintele Elefterie.

Părintele Gheorghe a strâns în jurul său o obşte tânără, în timpul stăreţiei sale aceasta numărând în medie 15 vieţuitori. În pofida dificultăţilor financiare, la 1 august 1993 a demarat lucrările pentru construirea unui ansamblu de clădiri ce urma a adăposti stăreţia, chiliile, trapeza şi arhondaricul. Prin dăruire şi muncă neobosită, părintele Gheorghe a reuşit să procure materialele de construcţie necesare, şi, de câte ori timpul îi permitea, dădea şi o mână de ajutor muncitorilor şi fraţilor care lucrau la ridicarea clădirii. Atât faţă de părinţi şi fraţi cât şi faţă de credincioşi, părintele Gheorghe şi-a arătat firea generoasă, deschisă, plină de viaţă, gata oricând să ajute; îi mângâia pe cei în nevoi, fiindu-le tuturor duhovnic, frate sau prieten.

În acea perioadă s-a remarcat ca mare ctitor şi binefăcător al aşezământului monahal Dervent domnul Ion Ionescu, director al Societăţii CNE Cernavodă.

Jertfa părintelui stareţ şi a întregii obşti, alături de cea a arhitectei Gabriela Sarvaş şi a inginerului Mihai Furdui, care au ajutat benevol, precum şi a tuturor binefăcătorilor acestui aşezământ au fost încununate în ziua hramului mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din anul 1997, când Î.P.S Lucian, Arhiepiscop al Tomisului, împreuna cu un sobor de preoţi, a sfinţit noua clădire.

Situaţia creştinilor ortodocşi din Ardeal l-a determinat pe părintele stareţ Gheorghe ca în vara anului 1998 să ceară binecuvântarea Î.P.S. Lucian, Arhiepiscop al Tomisului de a se întoarce la locul său natal, Valea Mare (judeţul Covasna), având ca sfânt scop ridicarea unei mănăstiri, spre slava Ortodoxiei. A început din acel an o acţiune deloc uşoară, într-un mediu ostil, dominat de culte protestante, lucrare pe care însă a îndeplinit-o exemplar, înălţând pe acele meleaguri româneşti, cu multă osârdie şi dăruire, o mănăstire cu care Episcopia Covasnei şi Harghitei se poate astăzi mândri.

De curând, pe 9 august 2011, părintele Gheorghe s-a mutat la Domnul după o grea suferinţă, fiind înmormântat între cele trei biserici construite la Mănăstirea Sfântul Ioan din Covasna. A lăsat în urma sfinţiei sale, în afară de amintirea unui vrednic slujitor al lui Dumnezeu şi pe aceea a unui iubitor al aproapelui ce-şi împărtăşea bucuriile şi izbânzile cu o vervă de copil. A rămas şi va rămâne viu printre noi toţi cei ce l-am cunoscut.

Cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire adresăm tuturor celor care până acum au ajutat aşezământul nostru monahal, precum şi celor ce vor sprijini construirea viitoarei biserici, rugând pe Milostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe cei ce iubesc frumuseţea bisericilor născute şi crescute din credinţă, dăruire şi dărnicie. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim că această biserică va dăinui peste veacuri!

Scrie, Doamne, în Cartea Vieţii, pe toţi ctitorii, ostenitorii, miluitorii şi binefăcătorii acestei mănăstiri. Amin.

Astfel, semnatarii lucrarilor de pictura ce se vor adauga colectiei Manastirii Dervent in acest an, sunt:

Gelu Bandarica (parintele Efrem), absolvent la Constanta dar si monah, Manastirea Dervent; Mircea Daneasa, artist plastic, UAP Romania, Bucuresti; Remus Daneasa, artist plastic, specializare design/imagine publicitara, Suceava; Elena Frunze, artist plastic, Lector superior univ., AMTAP Chisinau; Iulia Gal, artist plastic, membru UAP Romania, Constanta; Eugenia Georgescu, absolvent Constanta ; Gabriela Gheorghe, artist plastic, membru UAP Romania, Constanta; Oxana Lozovanu, artist plastic, Chisinau; Vlad Lozovanu, artist plastic, Lector superior, univ., AMTAP Chisinau; Paula Lupascu, artist plastic, Tulcea; Marcel Muntean, Lector univ.dr. Universitatea Babes Bolyai Cluj, Facultatea de Teologie Ortodoxa – Arta Sacra; Mihaela Onesa, absolvent Constanta; Eric Perjovschi, artist plastic, asist. univ., AMTAP Chisinau; Cristina Prohorenco, absolvent AMTAP Chisinau; Victoria Sclifos, Lector superior univ., AMTAP Chisinau; Vinald Gjino, Corca/Albania, absolvent Constanta; Ion Vitu, artist plastic UAP Chisinau.

Artistii invitati au luat contact cu Manastirea Dervent pentru prima oara; prezentarea istoriei pamantului apostolic si martiric al Dobrogei a fost sustinuta de catre parintele staret Andrei in locuri de mare amintire despre civilizatia, cultura si credinta: monumentul si cetatea de la Adamclisi, Pestera Sf.Andrei, noi lacasuri de cult (Manastirea Dumbraveni, Manastirea Sf.Filip), prezentarea martirilor de la Niculitel si Adamclisi, analiza documentara si estetica a inventarului arheologic de exceptionala valoare prezent in muzeul de la Adamclisi, structurile geologice de mare frumusete ale imprejurimilor, prezente rupestre ce marturisesc despre folosirea si rolul lor. Toate aceste “intamplari “ ale unei tabere de creatie artistica au facut vizibila o zona a Romaniei incarcata de istorie si semnificatii, premiera absoluta in viata celor invitati, asa cum s-au exprimat cu placere si drag.

Consideram ca aici la Dervent, piatra de temelie pusa in urma cu sapte ani pentru fiintarea acestei tabere de creatie contemporana, aparte premiera ei in peisajul national al activitatilor de specialitate, a gasit capacitatea de comunicare, nu intamplator, cu sufletul celui care creeaza. Experimentul, considerat asa la inceputurile sale, a devenit un eveniment asumat, ale carui trairi sunt incarcate de rezonanta unor redescoperiri ale adevarurilor care conteaza.

Fiecare editie a oferit participantilor contactul cu ganduri, sentimente si creatii ale celor care s-au straduit pentru definirea estetica a acestui asezamant. Editia 2012 a propus o expozitie  a Dl.arh.Dan Corneliu, un cunoscut si apreciat desenator al Constantei pentru care varsta, semnifica o permanenta stare de tinerete si curiozitate dedicata investigatiei lumii. Expozitia semnaleaza cu multa verva imaginea si atmosfera asezamintelor de la Athos.

“Peisaj la Dervent” – editia numarul sapte a Taberei Internationale de creatie contemporana se apropie de inchiderea lucrarilor sale si se pregateste a oferi publicului vizitator rezultatele,  cu ocazia expozitiei ce va reuni peste 50 lucrari de pictura.

Sub egida Arhiepiscopiei Tomisului si organizarea directa a Manastirii Dervent – sustinerea si continuitatea anuala a acestui eveniment devine prezenta remarcabila si istorie culturala pentru viitor.

Astfel, cea de-a VII-a editie a Taberei internationale de creatie contemporana 'Dunarea si Dobrogea crestina' a fost dedicata picturii si, întrucât participa si artisti basarabeni, aflati pentru prima oara pe meleagurile dobrogene, în prima zi, luni, 9 iulie, au vizitat diferite locuri cu semnificatii deosebite pentru istoria, cultura si credinta noastra: monumentul si cetatea de la Adamclisi, ansamblul monahal de la Basarabi, Pestera Sfântului Andrei, noi lacasuri de cult, martirii de la Niculitel si Adamclisi, ghid fiindu-le parintele arhim. Andrei Tudor, staretul Manastirii Dervent. 'Toate aceste întâmplari ale unei tabere de creatie artistica au facut vizibila o zona a României încarcata de istorie si semnificatii, premiera absoluta în viata celor invitati, asa cum s-au exprimat cu placere si drag. Consideram ca aici, la Dervent, piatra de temelie pusa în urma cu sapte ani pentru fiintarea acestei tabere de creatie contemporana, aparte premiera ei în peisajul national al activitatilor de specialitate, a gasit capacitatea de comunicare, nu întâmplator, cu sufletul celui care creeaza. Experimentul, considerat asa la începuturile sale, a devenit un eveniment asumat, ale carui trairi sunt încarcate de rezonanta unor redescoperiri ale adevarurilor care conteaza. Fiecare editie a oferit participantilor contactul cu gânduri, sentimente si creatii ale celor care s-au straduit pentru definirea estetica a acestui asezamânt', a apreciat criticul de arta Alice Dinculescu.

Tabara internationala de creatie se desfasoara sub egida Arhiepiscopiei Tomisului, prin organizarea directa a Manastirii Dervent în colaborare cu filiala Constanta I a Uniunii Artistilor Plastici din România.

Ca orice lucru bun şi de folos, din dorinţa şi dăruire pentru arta artelor – „muzica” ,cu voia Domnului , în vara anului 2002 s-a înmugurit în strana dreaptă a bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tecuci, un grup psaltic.

Biserica având tradiţie în ceea ce priveşte cântarea bisericească – aici amintim că este ctitoria serdarului Anton Cincu încă din anul 1850 – am preluat repertoriul cântărilor limitându-ne doar la repertoriul clasic (vecernier şi utrenier uniformizat şi liturghia omofonă).

Pe latura de vest, un zid masiv de piatră cu contraforturi, decorat în partea superioară cu un parapet-friză, aminteşte de vechea cetate care a existat pe acest loc în secolele IX-XI. La un moment dat, zidul se întrerupe pentru a face loc unui monument sculptat în piatră, cu vechi simboluri creştine, care se înalţă biruitor deasupra întregii văi, dorind parcă să descopere călătorului uimit că aici nu se află o cetate obişnuită, ci o fortăreaţă a creştinismului pe care Sf. Apostol Andrei l-a sădit pe aceste meleaguri încă din primele veacuri. Monumentul este o reproducere după cel construit în anul 1909 în satul Izvoare, comuna Lipniţa. În partea de sus se află inscripţia: "Nimic fără Dumnezeu", iar la bază adăposteşte o fântâniţă, simbol al apei vii care izvorăşte din cuvintele Sfintei Evanghelii.

De o parte şi de cealaltă a acestui zid de cetate se ridică două clădiri care reprezintă parcă simbolurile a două culturi îngemănate: pe latura de nord - o clădire în stil citadin, cu o linie arhitecturală modernă, iar pe cea de sud un lanţ de clădiri cu o arhitectură tradiţională dobrogeană. Fără a veni în antiteză, clădirile din cele două laturi ale mănăstirii creează o armonie unică între stilul popular şi cel cult, iar prin zidul de cetate sunt proiectate într-un trecut istoric care le conferă o aură de mister.

În mijlocul acestui tablou, doi tei bătrâni îşi unesc coroana într-o imensitate verde care parcă ia sub ocrotirea ei întregul aşezământ. Dacă, fascinat de surprinzătoarea imagine care i se aşterne în faţa ochilor, călătorul se va opri din drum pentru a vizita acest complex monahal, va descoperi în interiorul lui taine şi frumuseţi cu mult mai mari.

Pelerinul care vizitează mănăstirea, după ce s-a închinat icoanei Maicii Domnului din biserică şi a sărutat Sfintele Cruci, este îndrumat să meargă şi la izvor. Odată ajuns în mănăstire, va observa cu siguranţă o alee ce porneşte din curte şi se îndreaptă spre răsărit, delimitată de o parte şi de alta de către un rând de nuci bătrâni.

De cum o priveşti, te uimeşti de asemănarea izbitoare între ea şi calea mântuirii, drumul duhovnicesc spre locul împărtăşirii noastre depline cu Hristos. După cum am spus, este orientată spre Răsărit urcând uşor şi drept spre cerul azuriu al Dobrogei şi căutând Ierusalimul Ceresc. Este uşor de parcurs de oricine având doar 250 m, căci, ca şi viaţa omului nu e prea lungă. Iar nucii cei bătrâni ce încadrează drumul ne umbresc la fel cum pronia divină ne umbreşte calea vieţii cu milostivirea Ei. Dar odată ajuns la jumătatea căii, te întâmpină şi cealaltă imagine, a vieţii pământeşti - aleea devine şerpuitoare şi-l lasă pe călător descoperit în faţa căldurii de foc a soarelui ce străluceşte cu putere, rândurile de nuci ne-mai însoţind cărarea; parcă ar fi unul din momentele în care Dumnezeu ne lasă să vedem cât de neputincioşi suntem.

Însă spre bucuria "călătorului ce a parcurs pe Calea vieţii", părăsirea aceasta nu este veşnică, căci în faţa ochilor săi apare o construcţie mică din piatră, acoperită cu olană, în stilul vechi al arhitecturii dobrogene. De departe se vede a fi o mică bisericuţă, implantată mai bine de jumătate în coasta unui deal. Dar de ce se găseşte acest paraclis aici, în mijlocul viilor şi arăturilor, departe de curtea mănăstirii, se va fi întrebând călătorul nostru?

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul, a fost donată mănăstirii Dervent, în anul 1940, ,,de moştenitorii defunctului I. Chipară". După cum menţionează inscripţia caligrafiată în alb, în colţul inferior stâng, aparţine cronologic începutului de veac XIX (1820) şi vădeşte influenţe stilistice occidentale, grefate pe varianta iconografică bizantină a Glicophilousiei - ,,Maica Domnului a tandreţei, a iubirii materne" Icoana reprezentând Maica Domnului cu pruncul Iisus era o veche moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie.

Domnul Arheolog Petre Diaconu, cel ce şi-a legat viaţa şi o parte din inima sa de istoria acestor locuri, spune infirmând zvonul că Sfânta Cruce (din paraclis) ar creşte "nu pot să spun că ea creşte, este aşa de când o ştiu" însă "acolo se fac minuni: nu vindecări în masă, dar am văzut oameni vindecându-se acolo".

Numeroasele vestigii care s-au descoperit pe teritoriul Dobrogei - ţinut care păstrează ca într-un muzeu în aer liber urmele strămoşilor noştri - ne aduc preţioase dovezi cu privire la naşterea poporului român pe aceste meleaguri din vechea populaţie autohtonă daco-romană, aflată în permanentă comuniune cu fraţii de peste Dunăre, din ţinuturile care vor deveni, peste secole, cele trei provincii româneşti: Muntenia, Moldova şi Transilvania. Numeroasele descoperiri arheologice demonstrează totodată faptul că pe teritoriul Dobrogei s-a desfăşurat o intensă viaţa socială, economică, culturală şi spirituală, în strânsă legătură cu civilizaţia greco-romană.

Alături de marea însemnătate pe care o are în formarea şi dezvoltarea poporului nostru, ţinutul Dobrogei şi-a adus o contribuţie covârşitoare şi de netăgăduit şi la spiritualitatea acestuia, fiind primul pământ românesc care a luat contact cu Evanghelia lui Hristos. Din acest motiv, teritoriul dintre Dunăre şi Mare este deseori numit "Bethleemul românesc".

După cum arată tradiţia, creştinismul a fost propovăduit în Dobrogea în secolul I d.Hr. de către Sf. Apostol Andrei şi ucenicii săi, apoi s-a răspândit pe întreg teritoriul ţării noastre prin urmaşii acestora: episcopi, preoţi, monahi şi mărturisitori creştini.

Cadrul istoric

Spre sfârşitul secolului al VII-lea şi-au făcut apariţia în sudul Dunării bulgarii, care vor întemeia în această zonă un stat recunoscut de Imperiul bizantin în anul 681 şi creştinat oficial sub ţarul Boris I (852-889). Deşi nu există dovezi sigure, majoritatea istoricilor consideră că între anii 864-971 Dobrogea era o posesiune bulgară, fără însă ca această stăpânire să fie integrală sau permanentă.

Deşi aproape deloc consemnată în scris, istoria Sfintelor Cruci de aici poate fi reconstituită parţial cu ajutorul legendelor şi povestirilor din popor, păstrate şi transmise prin viu grai din generaţie în generaţie, la fel ca şi evlavia faţă de aceste sfinte odoare cu un trai la fel de zbuciumat ca cel al neamului nostru.

Tradiţia spune că la sfârşitul secolului I d.H., când Sfântul Apostol Andrei propovăduia Evanghelia lui Hristos pe teritoriul Dobrogei, a trecut şi prin părţile Derventului, unde, lovind cu toiagul într-o stâncă, a făcut să curgă un izvor, din a cărui apă şi-a potolit setea şi în care i-a botezat pe primii creştini de aici.

Despre copilăria lui se ştie doar că la vârsta de 3 ani era paralizat, iar mama sa, auzind despre minunile de la "Crucea de Leac" de la Dervent, a venit cu el la micul paraclis care exista atunci. După ce l-a închinat Sfintei Cruci, seara, băiatul a adormit sub o icoană a Maicii Domnului din interiorul barăcii de scânduri. Noaptea femeia a visat o fată frumoasă care i-a făcut sănătos copilul. A doua zi dimineaţă acesta se trezise cu mult înaintea mamei şi mergea. Cu lacrimi de fericire în ochi, mama i-a mulţumit Maicii Domnului pentru minunea săvârşită şi a făgăduit: "Am să-l fac doctor - pentru că s-a vindecat - şi preot ca să-i mulţumească lui Dumnezeu permanent".

A urmat şcoala primară şi o clasă secundară, iar mai târziu una cu profil medical la Adrianopol, unde a învăţat metodele tradiţionale de vindecare a bolilor cu plante medicinale, dar şi prin corectarea scheletului osos. A avut o viaţă în care necazurile nu l-au ocolit nicidecum: soţia şi copilul i-au murit la naştere, tatăl său - negustor bogat, dar cinstit şi credincios, care a favorizat trecerea în România a unui număr de o sută de familii de bulgari - a fost aruncat în mare de turci, iar un frate al său a fost omorât în ziua nunţii.

Începuturile schitului Dervent se pierd în negura vremii. După cum se ştie, cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul ţării noastre este consemnată în partea de sud a Scythiei Minor, între Tomis şi Durostorum, localizare care corespunde cu poziţia Derventului, dar primele informaţii istorice sigure despre înfiinţarea unei sihăstrii în apropierea acestei vechi cetăţi datează abia din secolul al IX-lea. Puternica sihăstrie întemeiată aici de călugări autohtoni, sub influenţa vechilor aşezări monahale din partea locului, era dependentă de eparhia Tomisului şi Durostorumului şi avea legături duhovniceşti atât cu sihăstria rupestră de la Basarabi şi mănăstirea de la gurile Dunării, cât şi cu Mănăstirea Studion din Constantinopol şi cu alte aşezări monahale din Athos şi Balcani.

În partea de Sud-Est a Ţării noastre, româneşti, dincolo de Dunăre, în Dobrogea, în cuprinsul celei de Dumnezeu păzită Eparhia Constanţei-Tomisul istoric, de sub înţeleapta păstorire a Prea Sf. Episcop Gherontie, se află un semn minunat prin care Dumnezeu îşi arată puterea Sa, acum în zilele maşinismului şi radiofoniei, şi mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, surzi, mulţi epileptici, etc. îşi capătă vindecare. Şi acest semn este o cruce de piatră care creşte singură din pământ.

† GHERONTIE

din mila lui Dumnezeu smeritul Episcop al Constanţei — vechiul Tomis şi Durostor — către credincioşii, cari sunt şi cari n'au putut fi de faţă la târnosirea bisericii şi inaugurarea Sfintei Mânăstiri Crucea de Leac dela Dervent, judeţul Constanţa, har vouă şi pace dela Domnul nostru Iisus Hristos, iar dela smerenia noastră arhierească salutare.

„Binecuvintează, Doamne, pre cei ce iubesc
podoaba Casei Tale; preaslăveşte-i pre ei
cu dumnezeiasca puterea Ta, pace dăruieşte
lumii Tale şi nu ne lăsa pre noi cei ce
nădăjduim întru Tine”.