RÂNDUIALA DUMNEZEIEŞTII PROSCOMIDII CU EXPLICAŢII

Înainte de începutul propriu-zis al Sfintei Liturghii, în altar, la adăpost de privirile credincioşilor, preotul, singur sau împreună cu diaconul, săvârşeşte un ritual care are aspectul unei slujbe aparte având o formulă de binecuvântare şi una de încheiere. Este vorba de Proscomidie care nu este însă o slujbă de sine stătătoare ci o parte integrantă şi indispensabilă a Sfintei Liturghii.
Ce este Proscomidia?
Proscomidia, în esenţa ei, constă în punerea înainte a darurilor pentru jertfa liturgică, însăşi denumirea de Proscomidie venind de la cuvântul grecesc proskomizw care înseamnă a pune înainte, a aduce, a oferi, a face dar. Mai precis slujba Proscomidiei constă în alegerea, pregătirea şi afierosirea de către preot a darurilor de pâine şi vin aduse de credincioşi la altar. Astfel darurile sunt ridicate la calitatea de Cinstite Daruri, gata pentru a fi sfinţite şi prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului în cadrul Sfintei Liturghii
