(lat. baptizare = a boteza)

— este numită în popor sărbătoarea împărătească a Botezului Domnului (6 ianuarie) în apa Iordanului (Matei 3, 13-17; Luca 3, 21-22). Se mai numeşte şi Epifania şi Teofania (Ἡ Ἐπιφάνεια — Epifaneia; Τὰ Ἐπιφάνεια, τὰ ἅγια θεοφάνεια τοῦ κυρίον — Ta Epifaneia, Ta agia Teofaneia tou Kiriou = Epifania, Sfânta Arătare a Domnului; slv. Bogoiavlenie Gospodnia = Arătarea Domnului), pentru că în această zi Iisus se arată oamenilor şi este mărturisit ca Mesia (Mântuitor), atât de glasul lui Ioan Botezătorul, cât şi de glasul Tatălui din ceruri: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Boboteaza este printre primele sărbători creştine, ca şi Naşterea Domnului. Denumirea de Epifanie a rămas la ortodocşi şi la catolici; în Apus, a devenit (din sec. V) în credinţa populară şi Săbătoarea celor trei magi (Festum trium Magum). Fiindcă Botezul era numit şi gr. (φωτισμός — fotismos), Botezul s-a numit şi sărbătoarea luminilor (dies luminum) cum s-a păstrat şi în cărţile de slujbă ortodoxe. În ajunul Bobotezei se posteşte, obicei rămas din epoca catehumenatului (catehumenii, cei ce se pregăteau să primească botezul, posteau şi chiar ajunau, adică nu mâncau nimic). Boboteaza este una dintre cele mai populare sărbători în toată Ortodoxia, şi la români. Ea s-a sărbătorit întotdeauna cu mult fast, în această zi făcându-se sfinţirea apelor (Aghiazma Mare). În ajunul Bobotezei, preotul merge cu „botezul“, stropind casele credincioşilor cu apă sfinţită în acea zi, Aghiazma Mare. În unele părţi ale ţării era obiceiul ca flăcăii să meargă cu „Iordanul“ (un fel de colind legat de Botezul Domnului în râul Iordanului).