Dicționar

— se numește predica pe care „imamul” o rostește la moschee, de sus, din balconul turnului (minaretului).

— se numește direcția spre Mecca, spre care se întorc cu fața musulmanii când își fac rugăciunea.

— membrii unei secte puritane, apărută în Scoția la jumătatea sec.XVII. Expulzați în America, cei mai mulți se află în Pennsylvania. Se numesc și tremurătorii, deoarece pretind că în adunările lor de rugăciune se coboară Duhul Sfânt într-unul dintre ei și în acel moment dovada se arată pentru că îl cuprinde pe acela un tremur și începe să predice; astfel ei nu au nevoie de preoți, considerând că adevărul de credință vine direct de la Sf. Duh și Duhul vorbește prin oricare „tremurător” când este iluminat.

— serbări în cinstea zeului Quirinius.

— era, în religia arhaică a romanilor, unul din zeii care formau „Triada” începuturilor formată din zeii: Jupiter, Marte, Quirinius, cărora li s-au adăugat în timp și alți zei. Fiecare membru al Triadei își avea preoții săi (flamines), care slujeau la anumite ceremonii. Flamines Quirinalis slujea la trei ceremonii (primăvara și vara), legate de muncile agricole, numite Quirinalia. O colină a Romei se numește „Quirinal” (Quirinalis mom), ceea ce explică ipoteza că Quirinius ar fi fost zeul unui popor care stăpânea cetatea „Cures”, așezată pe una din colinele Romei, cetate mai veche decât Roma. Mai târziu Quirinius a fost confundat cu Romulus, primul rege al Romei.

— regiune din Palestina, la nord-vest de Marea Moartă, la 13 km sud de Ierihon, care a devenit cunoscută prin descoperirea din 1947 și 1951, în 11 peșteri din valea Wadi-Qumran, a unor suluri cu texte, cunoscute sub denumirea de „Manuscrisele de la Marea Moartă”; ele sunt atribuite esenienilor, o sectă iudaică anterioară creștinismului și care și-a avut sediul în acest ținut deșertic (savanții mai noi au contestat opinia că ele ar fi de origine eseniană). Potrivit concepțiilor ei ascetice, comunitatea eseniană se stabilește în acest ținut, prin sec. II î.Hr., dar a fost nimicită de romani, odată cu Ierusalimul și regatul iudeu (în anii 68-70 d.Hr.). Manuscrisele descoperite cuprind două categorii de documente: unele sunt fragmente din Vechiul Testament, iar altele sunt comentarii biblice sau „perharhim” și un program de conviețuire a sectei, și de ideologie, cu titlul „Regula comunității”. Conținutul doctrinar al acestor manuscrise contrazice opiniile acelora după care originile creștinismului s-ar afla în această sectă, date fiind deosebirile fundamentale dintre creștinism și doctrina eseniană (Eliade, vol. II, p. 345).